Unul dintre cele mai cunoscute musicaluri din lume ajunge pentru prima dată la Cluj-Napoca. “Fantoma de la Operă”, spectacolul semnat de Andrew Lloyd Webber, va fi prezentat pe 16 octombrie pe scena BT Arena. Producția Operei Naționale București a fost adaptată special pentru spațiul unei arene, cu o scenografie de mari dimensiuni și o distribuție din care fac parte Adrian Nour și Irina Baianț. Spectacolul va fi dirijat de maestrul Daniel Jinga, iar publicul clujean va avea ocazia să vadă astfel, în premieră, una dintre cele mai jucate producții de teatru muzical din lumea întreagă.
Pentru prima dată, “Fantoma de la Operă” ajunge la Cluj-Napoca. Inspirat de romanul cu același nume al lui Gaston Leroux, cel mai iubit musical din lume spune povestea de dragoste, mister și obsesie din adâncurile Operei din Paris şi va fi prezentat pe 16 octombrie la BT Arena, într-o producția a Operei Naționale București.
Spectacolul este unul dintre cele mai cunoscute musicaluri de pe mapamond și a fost văzut de peste 160 de milioane de spectatori în 35 de țări, iar producția a primit șapte premii Tony.
“Mi se pare minunat și mi se pare aproape ireal. Noi, când am aflat că o să jucăm – ni s-a spus la un moment dat că anul acesta există posibilitatea să plecăm cu Fantoma în turneu, dar n-am știut exact unde și cum. Şi a fost o surpriză și pentru noi. A fost o surpriză să aflăm că se va întâmpla la BT Arena. Deci, este minunat”, a declarat soprana Irina Baianț pentru Antena 3 CNN.
“Da, am emoții, pentru că n-am n-am mai jucat Fantoma în fața atâtor oameni. Nu știu câți o să fie: 7.000, am înțeles. 7.000 de oameni. Abia aștept să vină Fantoma. E o perioadă în an când sunt foarte fericit și obosit, dar e o oboseală d-aia plăcută, pentru că fac ce-mi place și, na, e un spectacol important pentru mine și nu numai”, a precizat solistul Adrian Nour.
La Cluj, amploarea poveștii va fi susținută de un decor și o desfășurare scenică adaptate special pentru spațiul generos al arenei. Adrian Nour va juca rolul Fantomei, soprana Irina Baianț o va interpreta pe Christine Daaé, iar conducerea dirijorală îi aparține lui Daniel Jinga.
“Mi se pare fabulos că, de-a lungul celor trei sezoane, pe care l-am avut până acum, aproape toată țara a venit la București să-l vadă şi acum, în sfârșit, «Fantoma de la Operă» pleacă din București, părăsește granițele și prima oprire este la BT Arena, în Cluj, unde așteptăm pe toată lumea să vină, pentru că este o poveste de unde nu veți pleca la fel. Este complet o altă lume față de intimitatea pe care un spațiu tip operă ți-l dă, dar este o provocare pentru toată lumea”, a subliniat Irina Baianț în cadrul interviului.
“Transformarea începe așa: ușor-ușor, cu câteva luni înainte, încep să reiau în minte toate situațiile, toate gândurile personajului, toată povestea și, când ajung la repetiții, ne reconectăm ca echipă. Apoi, ajungem la această transformare fizică”, a explicat Adrian Nour în timpul declaraţiilor făcute pentru Antena 3 CNN.
Ulterior, soprana Irina Baianț a mai adăugat: “Christine a devenit cumva și cea mai bună prietenă a mea și genul de personaj la care mă întorc de multe ori, în multe alte situații ale altor roluri, pe care le mai interpretez, pentru că este de o complexitate atât de mare, încât traversează o paletă foarte largă de tipologii de personaj”.
Producția a avut deja 41 de reprezentații cu casa închisă de la premiera din martie 2023. Acum, celebra poveste de dragoste, mister și obsesie din adâncurile Operei din Paris își pregătește o nouă întâlnire cu publicul: de această dată, în premieră, vineri, 16 octombrie, de la ora 19.00, pe scena BT Arena de la Cluj-Napoca.
Anunțuri gratuite din Maramures


