Ardelenii sunt faţă în faţă cu istoria şi cu un nou trofeu. Ar fi primul după o pauză de 61 de ani. “U” Cluj are în vitrină doar o Cupă a României, cucerită în 1965.

 

 

Sub comanda lui Cristiano Bergodi, “şepcile roşii” s-au reinventat în acest sezon. Sunt la trei puncte de primul loc în Superligă şi au ajuns până în ultimul act al Cupei, astfel că fanii s-au înghesuit pentru un bilet la meciul de la Sibiu, programat pe 13 mai, de la ora 20:00.

Cozi la casele de bilete pentru un tichet la finala Cupei

Începând de joi, de la ora 14:00, fanii Universităţii Cluj care au dorit să-şi susţină favoriţii de pe stadion la finală s-au înghesuit la casele de bilete din mai multe centre comerciale din oraş.

Cozile de la bilete s-au întins pe câţiva zeci de metri, cu toate că, în primele zile, doar abonaţii pot să îşi achiziţioneze un tichet la meci. Începând de duminică, 3 mai, biletele vor fi disponibile pentru toţi suporterii, în limita stocului rămas.

Biletele puse spre vânzare pentru suporterii neutri pe site-ul Federaţiei, aproximativ 3.000, s-au epuizat în doar trei minute, în timp ce ambele cluburi au primit câte 3.400 de tichete.

 

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *