Muzeul Judeţean Mureş a inaugurat, duminică, noua expoziţie permanentă din cadrul Ansamblului Memorial “Petőfi Sándor” din Albeşti, un spaţiu modernizat şi extins în urma unei investiţii de 6,4 milioane de lei, potrivit Agerpres.
Evenimentul a fost organizat cu ocazia comemorării a 177 de ani de la bătălia de la Albeşti din 31 iulie 1849, momentul istoric în care poetul şi eroul naţional maghiar Petőfi Sándor a fost văzut pentru ultima dată în viaţă.
Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, a subliniat importanţa simbolică a localităţii şi valoarea noului proiect muzeal.
“Există locuri a căror importanţă nu este dată doar de ceea ce s-a întâmplat cândva acolo, ci şi de felul în care generaţiile următoare păstrează şi transmit memoria acelor evenimente. Albeşti este un astfel de loc. Numele său este legat inseparabil de ziua de 31 iulie 1849, de bătălia de la Sighişoara-Albeşti şi de figura lui Petőfi Sándor, al cărui destin personal s-a împletit pentru totdeauna pe aceste meleaguri cu istoria luptei maghiarilor pentru libertate”, a declarat Péter Ferenc.
Oficialul a explicat că esenţa acestui proiect de reînnoire se rezumă la trei concepte-cheie – a păstra, a reînnoi şi a transmite.
“Misiunea muzeului şi a memorialului reînnoit este aceea de a păstra cu fidelitate trecutul şi, în acelaşi timp, de a face mesajul acestuia inteligibil şi viu pentru omul de astăzi. (…) Moştenirea lui Petőfi nu poate fi limitată de frontiere administrative. Păstrarea patrimoniului cultural este o responsabilitate comună şi, în acelaşi timp, o oportunitate ca valorile trecutului să unească comunităţi şi generaţii”, a adăugat preşedintele CJ Mureş, care a mulţumit Guvernului Ungariei şi Muzeului Literar Petőfi pentru sprijinul acordat.
Programul manifestărilor a cuprins o ceremonie religioasă la Biserica Unitariană din Albeşti, depuneri de coroane de flori la monumentul de la Fântâna Şpanului, locul prezumtiv unde a căzut în luptă poetul, ceremonii similare la obeliscul din curtea muzeului şi vizitarea în premieră a noii expoziţii permanente.
La festivităţi au participat ministrul responsabil pentru relaţiile sociale şi cultură al Ungariei, Tarr Zoltán, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, directorul general al Muzeului Literar Petőfi din Ungaria, primarul comunei Albeşti, Nicolae Şovrea, şi directorul Muzeului Judeţean Mureş, Rezi Botond.
În urmă cu un an, Muzeul Judeţean Mureş a anunţat începerea lucrărilor de renovare şi extindere la Ansamblul Memorial Petőfi Sándor din Albeşti, o investiţie în valoare de 6,4 milioane de lei, finanţată prin Consiliul Judeţean Mureş şi prin Fondul Cultural Naţional Maghiar – Proiectul “Petőfi200”.
Acest proiect de anvergură, realizat cu sprijin internaţional, a venit în întâmpinarea aniversării a 200 de ani de la naşterea poetului naţional maghiar Petőfi Sándor.
Proiectul de renovare a transformat ansamblul memorial într-un spaţiu muzeal modern, păstrând în acelaşi timp autenticitatea istorică a locului. Astfel, a fost restaurată clădirea muzeală existentă, care a găzduit până acum artefacte şi documente legate de Revoluţia de la 1848 şi de prezenţa lui Petőfi Sándor pe teritoriul Transilvaniei şi a fost construit un corp nou de clădire expoziţională, de aproximativ 100 mp.
Noul corp a fost dotat cu tehnologie modernă pentru prezentarea istoriei într-un format interactiv şi accesibil publicului. În plus, a fost reabilitat parcul memorial, cu reamenajarea aleilor pietonale şi a spaţiilor verzi, inclusiv obeliscul memorial din grădină.
Anunțuri gratuite din Maramures


