Deputata Dumitrița Gliga a participat la cea de-a doua ediție a evenimentului „Chimitelnicul. Jocul nostru fecioresc de altădată”, organizat în satul Cipăieni, comuna Sânger. Manifestarea a fost precedată de o expoziție de cai și exemplare de Bălțată Românească.
Parlamentara a transmis aprecieri organizatorului Ionuț Grec, Cooperativei Agricole „La Grecu”, gospodarilor participanți, precum și Federației și Asociației Județene a Crescătorilor de Taurine.
Potrivit acesteia, județul Mureș ocupă primul loc la nivel național în ceea ce privește producția de lapte, numărul crescătorilor și efectivele de bovine. Dumitrița Gliga a subliniat și importanța păstrării târgurilor și expozițiilor tradiționale, pe care le consideră parte a culturii și civilizației rurale locale.
În același context, deputata a amintit că, săptămâna trecută, Camera Deputaților a adoptat două proiecte legislative privind scheme de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și de suine. În cazul crescătorilor de bovine, sprijinul vizează efectele creșterii costurilor cu îngrășămintele și combustibilii, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.
Conform informațiilor prezentate de Dumitrița Gliga, sprijinul se acordă pentru activitatea desfășurată în perioada 1 martie – 31 decembrie 2026, iar valoarea totală a celor două scheme depășește 64 de milioane de euro.
Anunțuri gratuite din Maramures


