Imagini revoltătoare în comuna Tărlungeni, la doar câțiva kilometri de municipiul Brașov! Pe malul râului Tărlung s-a format o adevărată groapă de gunoi improvizată.

Cauciucuri, căzi de baie, portiere, bare și alte componente auto, resturi din construcții și tot felul de deșeuri sunt aruncate la întâmplare. Unele au ajuns chiar în albia râului, după cum se vede în imaginile realizate la fața locului.

Și atunci întrebarea este simplă: unde sunt autoritățile?

Unde este ministrul Mediului, Diana Buzoianu? Unde este brașoveanca Flavia Boghiu, secretar de stat chiar în Ministerul Mediului?  Unde sunt șefii Gărzii de Mediu și reprezentanții Apelor Române din Brașov?

Cum este posibil ca un asemenea dezastru să existe lângă Brașov fără ca zona să fie curățată?

Situația este cu atât mai gravă cu cât la mică distanță sunt case, iar copiii ajung să se joace printre gunoaie. Vorbim despre un adevărat focar de infecție și despre o imagine deplorabilă.

Potrivit informațiilor noastre, au existat și reclamații. Cu toate acestea, situația este cea pe care o vedeți în fotografii: munți de deșeuri pe malul Tărlungului și gunoaie ajunse în apă.

Pentru ce sunt plătiți șefii instituțiilor responsabile dacă asemenea zone sunt lăsate de izbeliște? Într-o administrație care funcționează, după reclamații ar trebui să existe controale, identificarea celor responsabili și curățarea zonei, nu nepăsare.

La Tărlungeni, însă, imaginile vorbesc singure!

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *