Drona Matrice 400 din dotarea Poliției Locale a Primăriei Cluj-Napoca, prezentată public în 4 mai, a efectuat până acum un număr 106 misiuni, însumând 42 de ore de zbor, fiind utilizată pentru activități de monitorizare și control.
Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au declarat pentru Cluj24 că în urma misiunilor au fost depistate rampe ilegale de deșeuri ori construcții fără autorizație, fiind aplicate amenzi de către Poliția Locală.
”În perioada 26.02.2026 – 31.07.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control urbanism și disciplina în construcții desemnați în operarea dronei Matrice 400 din dotare au efectuat un număr de 106 de misiuni de zbor însumând peste 42 de ore de zbor.
În cadrul misiunilor de zbor piloții au respectat legislația aeronautică și respectarea Regulamentului nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulație a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor)
În misiunile de survolare, polițiștii desemnați au urmărit în principal depistarea depozitărilor de mari dimensiuni, identificarea faptelor de construire ilegală în zone greu accesibile sau în perimetre în care polițiștii locali nu au acces ori nu li se permite accesul precum și monitorizarea zonelor situate la limita extravilan/intravilan, în scopul prevenirii și stopării realizării construcțiilor fără autorizație de construire sau care nu respectă autorizațiile emise”, arată Primăria clujeană.
Planșe de mare acuratețe cu drona
De asemenea, cu ocazia acestor misiuni de zbor polițiștii locali au realizat planșe de aerofotogrammetrie de mari dimensiuni, acoperind o suprafață de 70,00 km pătrați (7000 hectare) în următoarele zone:
-Colonia Valea Calda – 10,6 km pătrați
– Colonia Valea Fanatelor-Dealul Sf. Gheorghe – 4,77 km pătrați
-Dâmbul Rotund- 2,6 km pătrați
– Dealul Chinteni – 3,22 km pătrați
– Fânațele -Copârșaie – 8,8 km pătrați
-Lomb-Cordoș – 3,1 km pătrați
-Lomb- Dâmbul Rotund 7,9 km pătrați
– Măgura – 6,39 km pătrați
– Valea Chintaului dr.- 6,1 km pătrați
– Valea Chintaului stg – 3,83 km pătrați
-Valea Chintăului-Livada-parțial Măgura – 4,14 km pătrați
– Viile Nădășel – Steluța – 5,22
– Valea Caldă-Câmpenești– 3,96 km pătrați
– Someșeni – Zona conului de aterizare-decolare- la solicitarea Aeroportului Internațional Avram
Iancu
Hărți precise ale orașului
În domeniul disciplinei în construcții acest instrument ajută la depistarea rapidă a construcțiilor ilegale sau a modificărilor făcute fără autorizație.
De exemplu, se pot compara imaginile din diferite perioade și se observă imediat dacă a apărut o clădire nouă, dacă s-a extins una existentă sau dacă nu se respectă proiectul aprobat.
Astfel, controalele devin mai eficiente și mai obiective”, precizează reprezentanții municipalității.
Verificări și amenzi
Totodată, în cadrul misiunilor de survolare desfășurate în perioada de raportare, au fost identificate și
documentate o serie de situații care au impus verificări și măsuri din partea serviciilor de specialitate din
cadrul Poliției Locale a municipiului Cluj-Napoca.
Pentru Serviciul Control Protecția Mediului misiunile au avut ca obiect:
monitorizarea depozitărilor ilegale de deșeuri (deșeuri din construcții, deșeuri menajere și alte
categorii de deșeuri);
verificarea zonelor greu accesibile sau a perimetrelor în care accesul polițiștilor locali este
restricționat;
identificarea deversărilor necontrolate de ape menajere și reziduale;
monitorizarea albiilor și cursurilor de apă în vederea depistării deșeurilor aluvionare.
Depozite ilegale de deșeuri
În urma zborurilor efectuate au fost identificate mai multe depozitări necontrolate de deșeuri, dintre care
se evidențiază:
zona Fânațele Clujului – Copârșaie
Valea Chintăului (zona CREIC);
Bulevardul Muncii;
Dealul Steluța;
Bulevardul Muncii-zona Stației de Epurare;
Fânațe;
zona Lomb – Cordoș.
”Ca urmare a verificărilor efectuate au fost întocmite 4 procese-verbale de constatare și sancționare a
contravențiilor, în valoare totală de 15.000 lei. De asemenea, la data de 15.04.2026 au fost monitorizate
malurile râului Someș, pe sectorul cuprins între Aeroport și Podul Horea, în vederea identificării
deșeurilor aluvionare”, precizează Primăria.
Somații pentru proprietarii de imobile
Misiunile de survolare cu drona pentru Serviciul Control Reațadizări Imobile au vizat:
intervenții rapide pentru evaluarea situațiilor privind desprinderea unor elemente de construcție, în
colaborare cu I.S.U. și proprietarii;
verificarea învelitorilor, coșurilor de fum și a altor elemente constructive în vederea evaluării
stării tehnice și a aplicării prevederilor privind supraimpozitarea;
monitorizarea clădirilor situate în zone compacte, cu vizibilitate redusă, pentru identificarea
elementelor care prezintă risc de desprindere sau necesită lucrări de reparații.
În acest context au fost monitorizate imobile din zona centrală a municipiului, inclusiv de pe străzile 21
Decembrie 1989, Baba Novac, Bolyai, Eroilor, Piața Muzeului, Ioan Bob, Iuliu Maniu, Matei Corvin,
Memorandumului, Mihai Viteazu, Moților, Napoca, Petru Maior, Piața Unirii, Regele Ferdinand, Andrei
Șaguna, Gheorghe Șincai și Vasile Goldiș, precum și verificări punctuale la imobilele situate pe str.
Traian nr. 17 și Piața Unirii nr. 11 (corespondent Ion Rațiu nr. 7).
În urma acestor verificări au fost transmise 48 de somații proprietarilor în vederea remedierii deficiențelor constatate.
Hale fără autorizație de construire
Activitățile desfășurate pentru Serviciul Control Urbanism și Disciplina în Construcții au avut ca scop:
monitorizarea organizării șantierelor și respectării normelor privind organizarea de șantier;
identificarea construcțiilor executate fără autorizație sau cu nerespectarea autorizațiilor emise;
supravegherea zonelor situate la limita intravilanului și extravilanului;
monitorizarea zonelor cu risc de alunecări de teren;
verificarea punerii în executare a măsurilor dispuse de instanțele de judecată. În cadrul acestor
activități au fost constatate, între altele:
modificări neautorizate ale acoperișurilor la imobilele de pe str. Moților nr. 113 și Dorobanților
nr. 42, fiind formulate plângeri penale;
nerespectarea organizării de șantier la obiectivul Prodvinalco (Traian nr. 44-46), sancționată cu
amendă în valoare de 5.000 lei;
edificarea unei hale fără autorizație de construire în zona Colonia Valea Caldă, sancționată cu
amendă de 10.000 lei;
edificarea unei hale fără autorizație în zona Colonia Sopor, sancționată cu amendă de 3.000 lei;
executarea unei pergole fără autorizație de construire pe Aleea Târnăveni nr. 9, sancționată cu
amendă de 5.000 lei.
Totodată, au fost efectuate monitorizări privind alunecările de teren în zonele Terra, Victor Papilian și
Borhanci, verificări privind ocuparea domeniului public cu terase (str.Universitații – Piața Unirii
verificare suprafețe ocupare închiriere domeniul public terase), verificări ale începerii lucrărilor de
construire (cartier Terra Garden), precum și acțiuni de verificare a măsurilor dispuse prin hotărâri
judecătorești privind desființarea unor construcții (str. Giuseppe Verdi fn , str. Laterala 16, Soporului
fn ,Valea Chintăului fn și Valea Fanatelor fn).
Monitorizarea traficului rutier
În ceea ce privește activitatea Serviciului Control Trafic Rutier, aceasta a urmărit:
– monitorizarea traficului rutier de pe raza municipiului Cluj-Napoca în scopul reducerii ambuteiajelor
– monitorizarea nodurilor rutiere în zonele aglomerate
– monitorizarea și fluidizarea traficului rutier în intersecțiile aglomerate
– monitorizarea, supravegherea și fluidizarea circulației rutiere și pietonale pe zonele pietonale și
rezidențiale din municipiul Cluj-Napoca
– monitorizare trafic rutier Calea Florești- Calea Mănăștur-Calea Moților
– acțiune tonaj Trafic Rutier + Mediu – Bulevardul Muncii-Stația de Epurare
Misiunile de survolare vor continua și în perioada următoare în funcție de condițiile de zbor.
Anunțuri gratuite din Maramures


