Articol disponibil în:
Consiliul Județean Harghita continuă tradiția de susținere și recunoaștere a excelenței în educație, prin premierea absolvenților care au obținut rezultate deosebite la olimpiade și concursuri școlare, pe parcursul anilor de liceu.
În acest an, 113 tineri din județul Harghita, provenind din 38 de școli, vor fi premiați pentru performanțele obținute la competiții județene, naționale și internaționale. Premiile sunt acordate în cadrul festivităților de absolvire organizate de licee, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Harghita.
Prima festivitate de premiere a avut loc miercuri, 27 mai, la Liceul Tehnologic „Joannes Kajoni” din Miercurea Ciuc, marcând începutul unei serii de evenimente prin care sunt evidențiați elevii care, prin muncă, perseverență și talent, au reușit să se remarce în anii de liceu.
Demersul Consiliului Județean Harghita are ca scop recunoașterea valorii educației și a performanței școlare, dar și aprecierea efortului depus de profesorii coordonatori și de familiile care i-au sprijinit pe acești tineri în parcursul lor educațional.
„Performanța în educație trebuie apreciată și susținută. Prin rezultatele obținute, acești tineri demonstrează că munca, seriozitatea și dorința de a evolua pot deschide drumuri și pot deveni exemple pentru întreaga comunitate. Investiția în educație și în tineri este una dintre cele mai importante investiții pentru viitorul județului nostru”, a subliniat Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita.
Premiile oferite de Consiliul Județean Harghita reprezintă un gest simbolic de recunoaștere a efortului depus de absolvenți, dar și o încurajare pentru continuarea performanței în anii următori, fie în mediul universitar, fie în domeniile în care aceștia își vor construi viitorul.
Anunțuri gratuite din Maramures


