Duminică, 13 septembrie 2026, la peste 24 de ore distanță de duelul Csikszereda – Dinamo 1-3, din etapa 9 a Superligii, „câinii” au postat un comunicat incendiar pe platformele de socializare

Partida de la Miercurea Ciuc a fost umbrită și de un scandal care s-a petrecut, culmea, la masa presei. De acolo au fost evacuați trei componenți ai staff-ului tehnic dinamovist, și anume antrenorul secund, plus cei doi analiști video.

Poziția clubului Dinamo, după scandalul izbucnit la deplasarea cu Csikszereda Miercurea Ciuc

Dinamo București s-a desprins în fruntea Superligii, după ce în etapa 9 a învins-o pe Csikszereda, scor 3-1 la Miercurea Ciuc.

Toate cele patru goluri au fost marcate în prima repriză. Gazdele au deschis scorul în minutul 5, prin Eppel, după care dinamoviștii au răspuns, în minutele 26, 37 și 45+1, prin Armstrong, Zandbergen și Soro.

Din nefericire, meciul Csikszereda – Dinamo a fost umbrit și de un scandal petrecut la masa presei, care l-a avut în prim-plan și pe Andrei Bendeac, fratele actorului Mihai Bendeac.

Andrei Bendeac este analist video la Dinamo, iar la meciul de pe Stadionul Municipal Miercurea Ciuc, atât el, cât și colegul Iulian Militaru, plus secundul „câinilor”, portughezul Joao Bagao, au fost evacuați de la masa presei.

Fără să le ofere prea multe explicații, un oficial al gazdelor le-a spus că trebuie să părăsească zona, deoarece nu au dreptul de a sta acolo.

La peste 24 de ore distanță după imaginile video care au stârnit multiple reacții, inclusiv din partea lui Mihai Bendeac, clubul de fotbal Dinamo și-a exprimat poziția prin intermediul unui comunicat:

„Dinamo s-a deplasat la Miercurea Ciuc pentru meciul din etapa a 9-a, pe un stadion unde, în trecut, am mai întâlnit discuții, șicane și un comportament al oficialilor de club pe care-l considerăm departe de normele Superligii României.

Nu vorbim despre un caz izolat, ci despre o escaladare. Dacă anul trecut suporterii noștri erau ținuți la porți, iar clubul organizator ne-a aruncat vina pentru un comportament necorespunzător, anul acesta rândul a venit pentru oficialii și staff-ul clubului nostru.

Vineri seară, antrenorul secund, împreună cu cei doi analiști video, au fost somați să părăsească zona dedicată reprezentanților media, deoarece nu îndeplinesc o funcție care să le confere prezența acolo.

Regulamentul asumat și semnat de TOATE cluburile din Superliga României este însă clar, chiar dacă unele conduceri de club îl trec la capitolul „și altele”, ca și cum ar administra o moșie boierească asupra căreia nici domnul țării n-avea autoritate”, se arată în debutul comunicatului de pe pagina de Facebook a lui Dinamo.

„Câinii” au prezentat regulamentul

În continuare, pentru a-și întări poziția, reprezentanții clubului Dinamo București au prezentat articolele relevante din regulament:

„Potrivit Art. 58 alin. (4) lit. h din ROAF, clubul organizator are obligația să asigure condițiile necesare oricărei echipe pentru înregistrarea audio-video a meciului. Din păcate, multe stadioane din România nu au un loc special pentru analiștii video, astfel încât aceștia iau loc la masa presei, unde există prize, internet și portul Hudl, exact cum procedează și Dinamo pentru analiștii echipelor oaspete.

Alaltăieri, Directorul Sportiv al clubului ciucan a încercat, împreună cu 5 stewarzi, să evacueze staff-ul nostru, motivând că nu are calitatea de reprezentant media. Corect, dar Art. 61 din ROAF este limpede:

„…locurile și facilitățile respective sunt destinate reprezentanților mass-media acreditați. Un analist video al clubului nu devine automat reprezentant media. Prin urmare, organizatorul îl poate amplasa într-o altă zonă, DACĂ acea zonă îi permite efectiv activitatea.”

Relocarea e posibilă doar dacă există o asemenea zonă. Ofițerul nostru de presă a intervenit pentru a calma situația și a cerut exact acest lucru; conducerea clubului gazdă i-a răspuns amenințându-l cu retragerea acreditării de meci, acreditare oferită de fapt de Federația Română de Fotbal, nu de ei, ca și cum stadionul le-ar aparține cu totul.
Nicio zonă alternativă nu a fost identificată, astfel încât staff-ul nostru a rămas pe loc, dar în repriza secundă conexiunea la internet a fost întreruptă, iar colegii noștri nu și-au mai putut desfășura activitatea până la final. Am sesizat observatorul de joc al Ligii Profesioniste de Fotbal, atât la pauză, cât și după meci”, se mai arată în reacția dinamoviștilor.

„Stadionul nu e moșie boierească!”

„Câinii” și-au exprimat nemulțumirea profundă și speră ca pe viitor să fie tratați cu respect pe parcursul deplasărilor de la Miercurea Ciuc:

„Precizăm și că Masa Presei nu era plină alaltăieri, prin urmare staff-ul nostru nu a ocupat locul niciunui jurnalist acreditat, nici nu i-a împiedicat pe cei prezenți să lucreze; nu e rolul nostru să evaluăm pe cine acreditează clubul gazdă.
Ne exprimăm nemulțumirea față de lipsa de respect cu care am fost tratați alaltăieri la Miercurea Ciuc. Dinamo rămâne într-un dialog și un parteneriat continuu cu toate cluburile din Superligă și le oferă oaspeților toate condițiile necesare să-și desfășoare activitatea.

Și aici apare o întrebare pe care, după două deplasări consecutive cu asemenea episoade, nu mai putem s-o evităm: ce certifică, în mod concret, standardele de omologare și organizare ale Superligii, dacă o echipă oaspete trebuie să negocieze la fața locului condiții elementare pentru ca propriul staff să-și poată face meseria? Excepțiile pot rezolva problema unei capacități. Nu pot deveni însă derogări de la profesionalism.

Dinamo respectă fiecare adversar și oferă, la București, condițiile necesare celor care vin să lucreze la meciurile noastre. Nu este ospitalitate boierească și nici concesie. Este standardul minim al unei competiții care se numește SuperLiga.
Iar dacă un club dorește să rămână la acest nivel, ar trebui ca și organizarea lui să rămână aici. Regulamentele nu sunt literatură facultativă, stadionul nu este moșie, iar dreptul de a organiza un meci în prima ligă vine împreună cu niște obligații”, se arată în finalul comunicatului.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *