Grupul Engie a achiziționat un proiect de stocare a energiei în baterii de 54 MW / 216 MWh, gata de construcție, în Călan, județul Hunedoara. Se estimează că proiectul ar intra în funcțiune în 2029.
Engie are în România o capacitate de stocare de 85 MW / 170 MWh care este deja în construcție.
Alte proiecte ale Engie în România
Engie dezvoltă în județul Galați primul său proiect hibrid din Europa care combină energia eoliană cu stocarea în baterii. Sistemul de stocare, recent instalat în cadrul parcului eolian operațional de 50 MW de la Băleni, va avea o putere de 5 MW și o capacitate de 10 MWh, instalația urmând să fie pusă în funcțiune până la sfârșitul anului.
– articolul continuă mai jos –
De asemenea, un alt proiect de stocare a energiei electrice în baterii este în dezvoltare și în județul Sibiu. Proiectul va avea o putere instalată de 80 MW și o capacitate de stocare de 160 MWh. Sistemul va fi construit pe un teren de aproximativ 2 hectare și va utiliza tehnologia LFP.
Grupul Engie așteaptă să primească autorizația de înființare pentru un parc eolian de 54 MW din Constanța, Mereni, care s-a califcat și la licitația CfD. Parcul va fi operațional spre finalul anului viitor, conform e-nergia.
„Pe măsură ce sistemele de electricitate se bazează tot mai mult pe energia regenerabilă, stocarea devine un factor esențial pentru tranziția energetică. Împreună, sistemele de stocare a energiei în baterii și centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj contribuie la echilibrarea sistemelor energetice prin stocarea energiei electrice atunci când producția este abundentă și punerea acesteia la dispoziție atunci când cererea crește”, transmite compania.
Anunțuri gratuite din Maramures


