În perioada 15-18 aprilie 2026, s-a desfășurat la Satu Mare, județul Satu Mare, etapa națională a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română pentru școli/secții cu predare în limbile minorităților și pentru românii din diaspora – clasele V-XII.
Rezultatele obținute de către elevii care au reprezentat județul Hunedoara sunt o dovadă clară a muncii susținute, a pasiunii pentru studiu și a seriozității cu care acești elevi își urmează drumul. Fiecare premiu obținut reflectă nu doar talentul, ci și orele de efort și perseverență investite în pregătire, cu sprijinul constant al profesorilor și al familiilor care le sunt alături.
Felicitări tuturor elevilor participanți care au avut punctaje mari în competiție și, în special, celor care au urcat pe podium, obținând trei premii II, un premiu III, o mențiune și un premiu special.
Lotul care a reprezentat județul Hunedoara a avut următoarea componență:
Secțiunea A – Limba și literatura română – pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară
– Clasa a VI-a: Cristescu Brigitta, premiul al II-lea, prof. coordonator Dincă Raluca, Liceul Teoretic „Teglas Gabor”
Secțiunea B – Limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limbile altor minorități: germană
– Clasa a V-a: Ciobanu Maria, premiul al II-lea, prof. coordonator Crăciun Mariana, Colegiul Național „Decebal” Deva
– Clasa a VI-a: Kunst Iulia, prof. coordonator Stan Daniela, Colegiul Național „Decebal” Deva
– Clasa a VII-a: Marchiș Iulia, prof. coordonator Nițu Gloria, Colegiul Național „Decebal” Deva
– Clasa a VIII-a: Kunst Ana, premiul al II-lea, prof. coordonator Dinga Daniela, Colegiul Național „Decebal” Deva
– Clasa a X-a, Iaremschi Ana Jarmila, premiu special, prof. coordonator Nicula Nicoleta, Colegiul Național „Decebal” Deva
– Clasa a XI-a, Mihăescu-Duță Vlad Ștefan, premiul al III-lea, prof. coordonator Nițu Gloria, Colegiul Național „Decebal” Deva
– Clasa a XII-a, Wachsmann Emma, mențiune, prof. coordonator Fodor Oana, Colegiul Național „Decebal” Deva.
Alături de elevi, pe toată durata competiției, a fost doamna profesoară Fodor Oana, de la Colegiul Național „Decebal” Deva, care a coordonat și însoțit lotul, cu implicare și profesionalism.
Anunțuri gratuite din Maramures


