Elevii din județul Sibiu sunt invitați să participe la un concurs național de creație care își propune să aducă în prim-plan prevenirea și reducerea violenței în școli. Inițiativa, intitulată „Scoate violența școlară din anonimat!”, este lansată în cadrul unui proiect dedicat siguranței elevilor și încurajează exprimarea prin mijloace creative.

Mesaje anti-violență, realizate de elevi

Competiția se adresează exclusiv elevilor de gimnaziu și presupune realizarea unui spot audio cu mesaj anti-violență, realizat în echipe de câte doi elevi, sub îndrumarea unui profesor coordonator. Prin acest demers, organizatorii urmăresc stimularea creativității, dezvoltarea gândirii critice și implicarea directă a elevilor în promovarea unui climat școlar sigur.

Cele mai bune trei producții audio vor fi premiate la nivel național, în funcție de punctajul obținut în evaluare, potriviti comunicatului transmis către sibiu100.ro de Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu (IPJ).

Înscrieri limitate și condiții de participare

Concursul se desfășoară în perioada aprilie – mai 2026, iar înscrierile sunt limitate la maximum 150 de echipe, în ordinea înregistrării. Participarea este condiționată de transmiterea spotului audio, împreună cu formularul de înscriere completat de profesorul coordonator și acordurile privind prelucrarea datelor cu caracter personal, prin intermediul platformei dedicate, disponibilă începând cu 25 aprilie 2026.

O altă etapă de înscriere este deschisă până la data de 20 mai 2026, însă procesul se închide automat în momentul atingerii numărului maxim de echipe admise.

Evaluare la nivel național

Selecția câștigătorilor va fi realizată de o comisie constituită la nivelul Direcției Siguranța Școlară, care va evalua lucrările în funcție de punctajul obținut.

Unde pot fi găsite detaliile complete

Informații suplimentare despre regulament, condiții de participare și desfășurarea concursului sunt disponibile pe platforma oficială www.sigurantascolara.ro, precum și pe paginile de Facebook și Instagram dedicate proiectului „Siguranța Școlară”.

Concursul este organizat de Direcția Siguranța Școlară, în parteneriat cu Fundația Vodafone, Asociația Părinților Isteți și Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, și face parte din proiectul național de prevenire a violenței în mediul educațional „Scoate violența școlară din anonimat!”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *