Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, și subprefectul Atilla Decsei au participat la Bistrița la o întâlnire dedicată educației și oportunităților de carieră pentru tineri, eveniment în cadrul căruia a fost prezentată și oferta educațională a Facultății de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală din cadrul Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.
Tema întâlnirii a subliniat o realitate tot mai evidentă în societatea actuală: educația nu mai poate fi privită exclusiv ca responsabilitatea școlii. Formarea unui copil și a unui viitor profesionist presupune implicarea întregii comunități — familie, profesori, universități, autorități locale și județene, dar și mediul antreprenorial.
În cadrul evenimentului au fost prezentate multiple oportunități de dezvoltare profesională pentru tineri, în domenii precum horticultura, peisagistica, dezvoltarea rurală, alimentația publică, agroturismul și industria ospitalității. Mesajul central transmis participanților a fost unul clar: „Investește în educație, creează viitorul!”.
Prefectul Stelian Dolha a evidențiat importanța colaborării dintre instituțiile publice și mediul academic pentru susținerea tinerilor și pentru dezvoltarea județului prin educație și profesionalizare.
La rândul său, subprefectul Atilla Decsei a transmis că investiția în noile generații reprezintă una dintre cele mai importante responsabilități ale comunității, iar astfel de întâlniri contribuie la apropierea tinerilor de domenii esențiale pentru viitor.
Evenimentul s-a desfășurat într-un climat de dialog și colaborare, reunind oameni care cred în puterea educației și în faptul că dezvoltarea unei comunități începe prin sprijinirea tinerilor.
Anunțuri gratuite din Maramures


