Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea-Ciuc a fost dotată cu două aparate EKG noi, în valoare de peste 60.000 de lei.

Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a unităţii medicale, echipamentele au fost predate de reprezentanţii Asociaţiei Întreprinzătorilor din Ciuc şi ai Consulatului General al Ungariei la Miercurea-Ciuc, organizatorii Balului Katalin, fiind preluate de conducerea spitalului şi de reprezentanţii asociaţiei unităţii de urgenţă.

Managerul spitalului, dr. Konrád Judit, a mulţumit pentru sprijinul oferit constant prin intermediul balului caritabil, subliniind că echipamentele achiziţionate sunt stabilite de fiecare dată în funcţie de nevoile instituţiei şi contribuie la îmbunătăţirea îngrijirii pacienţilor.

La rândul său, şefa Unităţii de Primiri Urgenţe, dr. Kacsó Jolán, a precizat că cele două noi aparate vor sprijini activitatea medicală atât în cazul pacienţilor adulţi, cât şi al copiilor.

Preşedintele Asociaţiei Întreprinzătorilor din Ciuc, Fazakas Szilárd, a menţionat că susţinerea spitalului este o prioritate pentru membrii organizaţiei.

„Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului se numără printre beneficiarii Balului Katalin şi în acest an, cu proiectul denumit «Pădurea fermecată», iniţiat de Asociaţia Saint Camillus Urgent Care, înfiinţată de personalul unităţii”, a precizat sursa citată.

Proiectul urmăreşte amenajarea unui spaţiu adaptat nevoilor celor mici în cadrul viitoarei secţii de urgenţă pediatrică. Iniţiativa îşi propune să creeze un mediu primitor şi relaxant, menit să reducă teama şi anxietatea copiilor în timpul tratamentelor medicale şi să le faciliteze perioada petrecută în spital, au arătat reprezentantele asociaţiei, dr. Szikszai Kinga şi dr. János Anita.

Directorul executiv al Asociaţiei Întreprinzătorilor din Ciuc, Balogh Bíborka, a precizat că proiectele pot fi sprijinite şi de persoanele care nu pot fi prezente la bal. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *