Aeronava va intra în programul permanent de pregătire a personalului de specialitate.
14 iulie 2026, 17:40
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj are o nouă platformă pentru pregătirea personalului și desfășurarea exercițiilor operaționale.
Potrivit reprezentanților instituției, în cursul nopții trecute, a fost recepționat fuselajul unei aeronave McDonnell Douglas MD-83, prima componentă achiziționată în cadrul unui proiect de investiții în valoare de aproximativ 460.000 de lei.
Aeronava nu va zbura, ci va fi folosită exclusiv pentru instruirea personalului și pentru desfășurarea unor exerciții complexe împreună cu instituțiile și structurile partenere, pentru gestionarea eficientă a situațiilor de criză, a situațiilor de urgență și a evenimentelor specifice aviației civile.
Pe aceasta vor fi simulate intervenții în cazul accidentelor aviatice, operațiuni de tractare, degivrare și alte activități specifice aeroporturilor.
Restul componentelor vor ajunge în perioada următoare, iar după montaj, aeronava va intra în programul permanent de pregătire al Aeroportului Internațional Cluj.
Sursă: comunicat Aeroport
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.
Anunțuri gratuite din Maramures


