Cei doi reținuți au fost ieri audiaţi de procurorii DNA Cluj într-un dosar privind posibile infracţiuni de corupţie.
Administratorul public al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Florin Grigore Moldovan, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA Cluj, aceeaşi măsură fiind luată şi faţă de directorul executiv al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ciprian Ceclan-Oprea.
Cei doi au fost ieri audiaţi de procurori într-un dosar privind posibile infracţiuni de corupţie. Percheziţii au fost şi la sediul Consiliului Judeţean, precum şi la locuinţa preşedintelui instituţiei, Emil Radu Moldovan.
Acesta şi-a dat demisia de la conducerea filialei judeţene a PSD, iar conducerea interimară a fost preluată de ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Descinderi au fost ieri şi la sediul Consiliului Judeţean Sălaj, dar şi acasă la preşedintele acestuia, liderul local al PNL, Dinu Iancu Sălăjanu.
Anchetatorii spun că se fac cercetări în trei cauze penale care vizează posibile infracţiuni de corupţie legate de efectuarea unor lucrări publice din 2022 şi până acum.
Anunțuri gratuite din Maramures


