Polițiștii rutieri din Mureș au depistat miercuri, 4 noiembrie 2026, două autobuze școlare care transportau elevi fără documentele legale necesare. Cele două vehicule au fost oprite în jurul orei 08:00, în zona localității Crăciunești, unul pe DJ 151D, iar celălalt pe o stradă din localitate.
În urma controalelor, polițiștii au constatat că transportul elevilor se desfășura fără licență de transport și fără copia conformă a acesteia.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate două amenzi de câte 6.000 de lei, în valoare totală de 12.000 de lei. Totodată, autoritățile au dispus suspendarea dreptului de utilizare a celor două autobuze pentru șase luni, fiind reținute certificatele și plăcuțele de înmatriculare.
Potrivit IPJ Mureș, reprezentanții entităților responsabile de transport fuseseră avertizați încă din luna septembrie, înainte de începerea anului școlar, cu privire la obligația de a intra în legalitate.
Polițiștii anunță că verificările privind transportul școlar vor continua, pentru prevenirea situațiilor care ar putea pune în pericol siguranța elevilor.
Anunțuri gratuite din Maramures


