UPDATE 3: Cum s-a produs accidentul: Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că un bărbat în vârstă de 57 de ani, cetățean străin, care conducea un autoturism pe strada Țiglari, dinspre cartier către zona centrală a municipiului, a pătruns în intersecția cu strada Record și a efectuat un viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar din sens opus de o femeie în vârstă de 32 de ani, din municipiul Sibiu.
În urma impactului a fost implicat și un al treilea autoturism, aflat în intersecție, la volanul căruia se afla un sibian în vârstă de 54 de ani.
UPDATE 2: Incendiul a fost lichidat de pompieri. În urma acestuia, microbuzul de transport marfă a fost distrus în totalitate de flăcări. Din fericire, nu au existat victime ca urmare a incendiului. Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la compartimentul motor. Traficul în zonă este îngreunat.
UPDATE: În cazul accidentului rutier, în urma evaluării medicale efectuate la fața locului, două dintre persoanele implicate au fost transportate la spital. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 42 de ani, care a suferit un traumatism costal, și o femeie de 32 de ani, care a suferit un traumatism de genunchi și un traumatism de membru superior.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Pompierii sibieni au intervenit luni, 3 august, pe strada Record din municipiul Sibiu, unde un microbuz de transport marfă a fost cuprins de flăcări.
Potrivit ISU Sibiu, în zonă s-a produs și un accident rutier, ulterior izbucnirii incendiului.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la microbuzul de transport marfă. Pompierii au reușit să localizeze focul și acționează pentru lichidarea acestuia.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme și patru persoane. Acestea sunt evaluate medical la fața locului.
Anunțuri gratuite din Maramures


