Construcția creșei și grădiniței din Piața Cluj a fost finalizată, astfel că ultimul pas pentru deschidere este dotarea noii utilități de învățământ. Primăria a lansat licitația pentru achiziționarea mobilierului pentru sălile de curs, cât și pentru celelalte spații. 

Primăria Sibiu a finalizat construcția unei creșe și grădinițe noi în Piața Cluj, lângă Școala gimnazială nr. 12. Investiția are o valoare de 25,71 milioane lei, din care 17 milioane de lei sunt asigurați din bugetul local, iar restul de 8,7 milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile, obținute în cadrul Programului Regiunea Centru, coordonat de Agenția de Dezvoltare Centru.  

Următorii pași pentru deschiderea noii unități sunt achiziția de mobilier și echipamente, dar și angajarea de personal. 

Dotări de aproape un milion de lei

De curând, municipalitatea a lansat licitația pentru achiziționarea tuturor dotărilor necesare, valoarea contractului fiind estimată la 940.000 de lei. 

„Achiziția este determinată de finalizarea proiectului (…) prin care s-a realizat o clădire civilă cu funcție de unitate de învățământ antepreșcolară (creșă și grădiniță), ce are regimul de înălțime S+P+E și include 6 săli de grupă, două săli multifuncționale cu oficiu pentru servirea mesei, birouri, bucătărie, spălătorie, izolator și cabinet medical, grupuri sanitare, vestiar, zonă administrativă, loc de joacă exterior. În vederea asigurării activității didactice, este necesară dotarea acestor spații prin achiziționarea de mobilier, echipamente educaționale, materiale didactice, echipamente IT și dotări auxiliare necesare funcționării unei creșe și grădinițe, conform cerințelor de siguranță, ergonomie și standardelor în vigoare”, se arată în caietul de sarcini. 

Toate dotările achiziționate vor avea o garanție de minim 24 de luni. Ofertele pot fi depuse până la data de 11.05.2026.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *