În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, prin Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Poliția Municipiului Miercurea-Ciuc, în colaborare cu reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Harghita, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală, precum și a ilegalităților din domeniul comerțului cu produse alimentare și nealimentare.
Au fost efectuate 6 controale la operatori economici care desfășoară activități în domeniile vizate, se arată într-un comunicat emis de IPJ Harghita.
În urma verificărilor și a neregulilor constatate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 13.000 de lei. Totodată, a fost confiscată suma de 318 lei, reprezentând venituri nefiscalizate, iar o cantitate de peste 65 de kilograme de produse din carne, în valoare de aproximativ 2.000 de lei, a fost neutralizată de către reprezentanții DSVSA Harghita.
De asemenea, în cazul unor operatori economici, polițiștii au întocmit dosare penale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 84 din 1998, fiind descoperite și confiscate peste 615 articole vestimentare susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 130.000 de lei.
IPJ Harghita precizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale._
Comentarii:
Anunțuri gratuite din Maramures


