Ne-am bucurat să vedem că atenționarea noastră repetată a prins. Primăria Bistrița a refăcut placa de la bustul Regelui Mihai din parcul orașului, redându-i toate drepturile și respectul pe care le merită numele său. Nu este un gest spectaculos, dar este unul necesar și firesc atunci când vorbim despre istoria României și despre memoria unui rege care face parte din identitatea noastră națională.
Tot în urma unei atenționări pe care am făcut-o în repetate rânduri, pe catargul din fața Primăriei a reapărut drapelul adevărat al României, cu dimensiunile potrivite și cu vizibilitatea pe care trebuie să o aibă în fața unei primării de municipiu, reședință de județ. Sunt lucruri care poate par mărunte la prima vedere, dar ele spun ceva despre respectul pe care o comunitate îl acordă propriilor sale simboluri.
Am scris despre aceste aspecte și iată că lucrurile încep să fie remediate. Este un motiv de satisfacție, pentru că scopul unei astfel de intervenții publice nu este critica de dragul criticii, ci îndreptarea lucrurilor care pot și trebuie îndreptate.
A mai rămas însă Casa „Andrei Mureșanu”, locul în care memoria poetului național, autorul versurilor Imnului Național al României, continuă să aștepte o soluție. Este aproape paradoxal ca Andrei Mureșanu să fie, într-un fel, prizonier în propria sa casă, într-un oraș care ar trebui să-și valorifice cu mult mai multă grijă patrimoniul cultural și personalitățile care i-au dat identitate.
Și, desigur, ar mai fi multe de făcut.
Spunem toate acestea și pentru că am văzut că se poate. Țara se mișcă, iar uneori administrațiile sunt capabile să recunoască o greșeală și să revină asupra unei decizii.
Un exemplu recent vine de la Focșani, unde Consiliul Local a decis desființarea trupei teatrului, transformând instituția din teatru de repertoriu în teatru de proiecte. Reacția societății civile, a oamenilor de cultură și a artiștilor a fost puternică, iar administrația locală a revenit asupra hotărârii. Decizia a fost revocată, iar teatrul și-a recăpătat statutul.
De ce nu s-ar putea întâmpla același lucru și la Bistrița?
Ne gândim, desigur, la „Cununa de pe Someș”, ansamblul care timp de 55 de ani a reprezentat Bistrița și care a fost desființat. Manifestările culturale din acest an au demonstrat încă o dată cât de necesare sunt formațiile artistice care duc mai departe tradiția și identitatea unei comunități.
Nu este suficient să vorbim despre tradiții, să le fotografiem, să le aplaudăm la festivaluri și să le punem în discursurile oficiale. Tradiția are nevoie de oameni, de formații, de repetiții, de scenă și, mai ales, de continuitate.
Vedem acest lucru în alte orașe și în alte localități din județ, acolo unde consiliile locale înțeleg să sprijine și să prețuiască formațiile artistice ale comunităților lor. Dacă alții pot păstra și dezvolta asemenea valori, de ce Bistrița nu ar putea?
Poate că încă nu este prea târziu pentru o revenire la normalitate.
Poate că și hotărârea privind „Cununa de pe Someș” poate fi reconsiderată.
Nu ar fi un pas înapoi. Ar fi, dimpotrivă, o dovadă că administrația poate asculta comunitatea, poate privi dincolo de cifre și organigrame și poate înțelege că există lucruri care nu se măsoară doar în cheltuieli, ci și în memorie, identitate și valoare culturală.
Mai așteptăm, așadar, o privire totală asupra culturii locale.
O privire care să nu vadă cultura doar ca pe o cheltuială, ci ca pe una dintre cele mai importante investiții într-un oraș și într-o comunitate.
Pentru că, până la urmă, un oraș nu trăiește doar prin străzi, clădiri și proiecte. Trăiește și prin memoria oamenilor săi, prin patrimoniu, prin artiști și prin acele formații care, generație după generație, îi spun povestea. Dorel Cosma
Anunțuri gratuite din Maramures