Mihai și fratele lui, Casian, au dispărut joi, la prânz
Dispariția celor doi frați a declanșat o desfășurare de forțe de amploare în județul Brașov. Conform publicației locale brasov.net, peste o sută de polițiști, jandarmi, salvamontiști și voluntari au periat zonele de locuințe, parcurile și marginile orașului Râșnov pe tot parcursul nopții.
Frații au fost găsiți într-o casă părăsită din Râșnov
Din fericire, vineri, în jurul orei 11.30, cei doi frățiori au fost găsiți teferi, într-un imobil dezafectat din zona de blocuri a orașului Râșnov. Potrivit martorilor și salvatorilor, copiii erau speriați, fiind găsiți ascunși sub un pat dintr-o cameră a casei părăsite.
Imediat după identificare, cei doi frați au fost preluați pentru a fi evaluați medical și pentru a li se asigura asistența psihologică necesară, urmând să fie reuniți cu familia.
Surse din rândul autorităților au precizat pentru publicația locală că aceasta nu a fost prima dată când Mihai și fratele lui, Casian, au plecat de acasă. În trecut, aceștia au mai fost protagoniștii unor incidente similare, însă de fiecare dată au fost identificați în doar câteva ore.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO


