O doctoriţă în vârstă de 54 de ani, care lucrează la Spitalul Municipal, a fost trimisă în judecată pentru 12 infracţiuni de luare de mită, a anunţat, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Parchet, în perioada februarie – august 2024, aceasta ar fi primit bani şi bunuri de la pacienţi sau aparţinătorii lor, în legătură cu actul medical. Anterior, în 2024, aceeaşi sursă anunţa că doctoriţa a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi luat mită de la pacienţi, sume cuprinse între 100 şi 200 de lei.
– articolul continuă mai jos –
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anunţat că cercetările au fost finalizate la 8 octombrie 2026, iar rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu.
Anunțuri gratuite din Maramures


