Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a decis ca ”alb-roșiii” să plătească o amendă de 7.500 de lei.
Dinamo plătește pentru scandările xenofobe ale fanilor
Decizia vine după incidentele de la Miercurea Ciuc, unde partida a fost întreruptă în prima repriză. Suporterii dinamoviști au avut mai multe scandări xenofobe, iar arbitrul a oprit jocul pentru câteva minute.
La stația de amplificare a arenei a fost transmis un mesaj pentru fanii aflați în peluză, după care partida s-a reluat. Jucătorii lui Dinamo au reușit să își păstreze concentrarea și au obținut toate cele trei puncte puse în joc.
Conform raportului Comisiei de Disciplină, clubul bucureștean a fost sancționat în baza articolului 54.2 din Regulamentul Disciplinar.
”FK CSIKSZEREDA MIERCUREA CIUC vs. SC DINAMO 1948 SA – Incidente. În temeiul art. 54.2 din RD, se sancționează clubul SC Dinamo 1948 SA cu penalitate sportivă de 7.500 lei”, se arată în decizia FRF.
Dinamo traversează un început bun de sezon și se află pe prima poziție în SuperLiga. Echipa pregătită de Nuno Campos are 20 de puncte și visează la primul titlu după o pauză de 20 de ani.
Pentru ”câini” urmează un meci pe teren propriu. Dinamo va primi vizita celor de la Farul Constanța în etapa următoare, într-o partidă în care bucureștenii vor încerca să își păstreze poziția de lider al campionatului.
Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google
Anunțuri gratuite din Maramures


