Brașovul a fost martorul validării moștenirii istorice lăsată de familia industriașilor brașoveni Czell în orașul de la poalele Tâmpei: Martin Czell, stănepotul lui Friedrich Thomas Czell – fondatorul si proprietarul fabricii de bere Czell, (în prezent URSUS) – a fost prezent la Czell Brauhaus Brașov – o berărie nouă, ultramodernă, aflată în centrul Brașovului, lângă Palatul Czell, care duce mai departe istoria brandului care a apărut la Brașov în urmă cu peste 120 de ani și care a dispărut după naționalizarea de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Dispariția brandului Czell a fost doar temporară, pentru că doi brașoveni – frații Edomer și Lorand Toth – l-au redescoperit și l-au readus, în urmă cu aproape patru ani, pe piață, într-o încercare de a reda comunității brașovene gustul pierdut al berii Czell.

„Este o încercare frumoasă, niște lucruri care s-au făcut. Vorbim de valoarea brandului, vorbim de valoarea produsului în piață, în legătură directă cu comunitatea și cu ce înseamnă tradiție, inclusiv rețeta, moștenirea culturală a acelor vremuri. Aducem povestea asta înapoi în Brașov. Pentru noi înseamnă mult mai mult decât lansarea unui produs, înseamnă readucerea la viață a unei povești. Numele Czell face parte din istoria Brașovului. Nu este doar un nume legat de bere, ci și de o perioadă în care orașul se dezvolta, creștea și își contura identitatea. Pentru noi, acest proiect nu a fost despre a copia trecutul, ci despre a-l înțelege și a-l respecta. Am pornit de la documente istorice reale. Am reușit să reconstituim o rețetă care să păstreze spiritul original, dar să fie relevant astăzi. Este o mare onoare să îl avem alături de noi pe domnul Martin Czell, dar și pe cei doi fii ai lui, descendenți ai familiei și astfel, acest moment capătă o dimensiune personală și autentică. Credem că astfel de inițiative nu țin doar de gastronomie sau de industrie, ci de identitate, de felul în care ne reconectăm la istoria locului în care trăim. Astăzi nu prezentăm doar bere, ci o punte între trecut și prezent” spune cu mândrie Toth Edomer, inițiatorul proiectelor Bere Czell și Brauhaus Czell.

Decizia de a readuce în atenția brașovenilor „gustul pierdut” al berii Czell a fost una de mare succes. Cei doi antreprenori au descoperit în pandemie rețeta originală după care se fabrica berea Czell acum mai bine de 120 de ani, au găsit o mulțime de „artefacte” legate de producția și consumul de bere Czell la Brașov – toate expuse acum la berăria Brauhaus Czell din Piața Sfatului nr. 2, deschisă cu puțin timp în urmă:

 

Frații Toth Edomer și Lorand (dreapta spre stânga), Braumeisterul Simonffy Arpad, Martin Czell cu fii și Brand Ambasadorul Czell, Christian Simon

„Totul a început pentru noi de la plăcerea de a bea bere, care s-a transformat într-o dorință de a avea o bere corectă în berăria noastră și care ulterior s-a transformat într-un studiu pe care Covidul ni l-a oferit. Și subliniez și îmi place să zic că deși Covid-ul a «dat cu noi de pământ», în schimb, ne-a redat ceea ce de multe ori uităm să practicăm, să mai acordăm timp lucrurilor și să nu fim pe grabă tot timpul. Și asta ne-a adus Covidul: foarte mult timp. Am făcut un studiu vizavi de ce se întâmplă în Brașov și ce s-a întâmplat în oraș vizavi de bere și de istoria berii. Și am dat peste acest nume. Inițial a fost un nume. Ulterior a apărut o plachetă. Au apărut o frântură dintr-o rețetă și multe informații în mai multe limbi. Și am considerat că e bine să luăm drumul acesta, neștiind în momentul acela în ce ne băgăm. Au apărut toate aceste obiecte și lucruri – colecția de sticle de bere originale marcate Czell 1930 – până în 1947, sticla Ursus (brandul deținut și comercializat de familia Czell), sticla Luther, bere de București – fabrica achiziționată de familia Czell în anii 1900, monede, dopuri de bere originale, documente și reclame vechi și ne-am dat seama că suntem pe drumul cel bun și că trebuie să mergem înainte.

Iar astăzi, acest moment este o încununare a eforturilor noastre și a studiului, a documentării și a tot ceea ce reprezintă Czell acum la nivel de branding, de oraș sau identitate de produs local. Eu, personal, am trăit-o ca o plăcere de la început și până la final”, spune inițiatorul acestui proiect, Toth Edomer.

Mai mult, frații Toth l-au descoperit pe strănepotul primului producător al berii Czell la Brașov, Friedrich Thomas Czell. Descendentul industriașului brașovean se numește Martin Czell, trăiește în Austria și este un profesor de religie foarte simpatic, care este foarte bucuros să bea o bere cu numele lui pe ea.

Martin Czell, împreună cu cei doi fii ai săi, a fost invitat special la Brașov pentru a vedea cum numele familiei de industriași din zona Brașovului este dus mai departe de frații Toth:

„În primul rând, vreau să mulțumesc domnului Edy (n.r. – Toth Edomer, inițiatorul proiectului Czell) pentru invitație. Tatăl meu a fost de trei ori în Brașov, în România și pentru mine, acum este un moment deosebit – să ajung și eu, în special pentru deschiderea aceasta. Sunt descendentul care a avut cel mai mare interes pentru rădăcinile familiei Czell și duc acest interes mai departe, alături de fiii mei. Ducem mai departe interesul pentru Transilvania pe care l-a avut și tatăl meu, care ar fi fost foarte mândru de noi, dacă ar fi putut să trăiască și el acest moment.

Istoria Czell, în berăria Czell Brauhaus din Piața Sfatului nr. 2

Berea Czell de acum este ușor de băut, este foarte echilibrată și nu e prea amară. E mai bună decât berea austriacă. Am făcut deja multă reclamă în Austria berii care îmi poartă numele și am făcut-o cadou în cercul meu de prieteni din zona Klagenfurt și toată lumea a spus că e o bere excelentă. În definitiv, și noi avem berea Carinthia, bere foarte bună, dar nu e precum Czell.

Îmi place și scrisul (n.r. – de pe etichete), cum e refăcut scrisul din vechi în nou, a fost refăcut logo-ul, anul nașterii berii Czell. Și prima dată a fost doar berea, dar acum faptul că există un local, o berărie cu numele Czell (Brauhaus Czell) deja este un lucru extraordinar. Mă bucur enorm că sunt la Brașov, mă simt ca acasă. Îi felicit pe Edomer și Lorand pentru perfecționismul cu care au căutat acte vechi și informații istorice și despre bere, și despre familia Czell”.

Profesorul de religie de la Klagenfurt are și un slogan pe care vrea să îl transmită brașovenilor:

„Când bei o bere Czell e ca și cum ai bea istorie vie. Cu siguranță, tatăl meu s-ar bucura enorm. Faptul că numele Czell trăiește mai departe este deja un lucru care pe toți ne bucură foarte mult”.

Simonffy Arpad este Braumeisterul Czell, cel care a refăcut rețeta gustului pierdut dintr-o frântură găsită prin arhive:

„M-au întrebat frații Toth dacă n-am putea reînvia vechea bere. Și atunci, după conceptul meu și cu ajutorul dânșilor, am făcut berea Czell Original și toate sortimentele care sunt acum. Acest document despre berea Czell veche îmi dădea imaginea berii ce se făcea la începutul secolului. Atunci nu era de un conținut mare de alcool, ci mai scăzut și conținut mai mare de zahăr. Deci nu era foarte bine fermentată. Acum avem mai mult «corp», mai mult caracter, de aceea am încercat s-o facem originală, am încercat să o reproducem corect. Diferența dintre ce se găsește pe piață și berea Czell este foarte mare.

Martin Czell împreună cu cei doi fii, în berăria Aftăr Stube din Brașov, primul loc unde s-a băut bere Czell în vremurile noastre

Berea Czell este net superioară,  conform legii purității fabricării berii de la 1516, unde se scrie că berea se face doar din apă, malț, hamei și drojdie. Noi respectăm această tradiție și nu folosim niciun fel de chimicale în procesul de producție. Pentru că în procesul de producție al berii de consum, al berii industriale, la ora actuală se folosesc soluții pentru stabilizare, pentru ca toate procesele să fie făcute mai repede”, spune specialistul în produsul berii Simonffy Arpad, Braumeisterul Czell.

Inițiatorul proiectului de readucere a berii Czell în atenția brașovenilor, Toth Edomer, spune că această bere va rămâne un produs premium, de găsit doar în „locațiile cu ștaif”:

„E o nișă, nu e bere. În viitor, berea Czell se va găsi local (n.r.  – în Brașov) și aici, la Berăria Brauhaus Czell. Lucrurile bune trebuie căutate și credem că produsul vorbește singur și asta ne dorim. O spun oficial: berea Czell nu va ajunge niciodată un produs de raft, de supermarket.

E important să menționăm clădirea unde acum e Braseria Luther. A fost berăria originală pe vremuri, clădirea unde familia Czell a deschis prima berărie cu ștaif  din Brașov pentru cei care vroiau să descopere această nouă băutură. Pe vremea aia berea era un fel de «Dom Perignon» al anilor 1900, cel puțin în zonă la noi. Și dacă vă uitați pe coloane, au florile de hamei. A fost un loc unde, cu o direcție de conștientizare s-a arătat lumii că această licoare, această băutură e ceva deosebit și că se face local, cumva, să întărească acest patriotism local”, spune Toth Edomer.

Proprietarul de astăzi al spațiului unde a fost prima berărie din Brașov (Czell) a deținut, până în 2018, inclusiv spațiul în care s-a deschis cea mai nouă berărie din Brașov, Brauhaus Czell.

„Am cumpărat practic un depozit inundat, care avea multe zone care nu arată acum la fel cum arătau acum cinci ani. Dar ne-am dat seama din acel moment că, dincolo de oportunitatea imobiliară, spațiul ăsta putea să se transforme în ceea ce noi ne-am dorit dintotdeauna, un loc unde această istorie să prindă viață și prin fabrica de bere artizanală de jos, din demisol. Ne-am dat seama că asta poate să fie un hibrid, poate să fie o îmbinare a poveștii cu realitatea și cu gustul, și cu simțul, și cu tot ce se întâmplă. Din acest motiv ne ținem de tot ce înseamnă partea de obicei, adică la fiecare două duminici avem o fanfară care vine și cântă pentru clienți.

Ca să consumi un produs de calitate, care, din punct de vedere al prețului și al accesibilității este mult mai redus decât orice altceva ce se găsește pe piața de bere artizanală… înseamnă ceva. A fost important să facem un mix între istorie, gastronomie și partea de a face și astăzi bere Czell. Berăria Brauhaus Czell este un spațiu complet. Este un spațiu care oferă o experiență 100% autentică. Și gusturile doar completează acest lucru”, mai spune Toth Edomer.

Simonffy Arpad, Braumeisterul Czell (cu spatele) explicând detalii tehnice despre producția de bere Czell urmașului Martin Czell

Fratele lui Toth Edomer, Lorand, este horticultor și spune că prin proiectul de a reînvia „gustul pierdut” al berii Czell și-a găsit vocația:

„Nu cred că e o întâmplare ca doi frați (Czell) să se fi ocupat acum atâția ani de așa ceva și tot doi frați (Toth) să fi preluat chestia asta acum, azi. Din punctul ăsta de vedere, cred că a fost cumva scris în stele. Eu mereu am avut dorința asta de a da ceva, de a oferi ceva și asta este plăcerea mea principală. Și prin bere mi-am găsit-o, eu făcând horticultură. De acolo a pornit dorința mea de a produce ceva, de a oferi ceva cuiva, să se simtă bine și să-i placă. Și mi-am găsit vocația în viață. Pot să zic că pornind de la Facultatea de Horticultură, dorința de a ajunge în a face ceva care produce ceva și care oferă plăcere cuiva, am găsit asta în bere și practica asta o să pot să fac tot restul vietii mele. Mi-am găsit vocația.

Și cred că norocul publicului din Brașov este că suntem mâini bune și că o să putem să «aducem lumea la picioarele Brașovului». O să facem toate berile din lume și să aibă ocazia localnicii să guste  beri din toată lumea fără să fie nevoiți să se deplaseze în acel loc. Să guste berile respective. Asta este dorința mea. Cred că suntem obligați, cei care suntem implicați în acest proiect, să continuăm această inovație și să aducem valoare acestui segment de piață și să spunem: Da, Brașovul are un produs care ar trebui să fie un produs fanion, un produs care e reprezentativ în domeniul acesta”, spune Toth Lorand.

Stră-strănepoții primului producător al berii Czell, prezenți la Brașov alături de tatăl lor, Martin Czell, au fost impresionați de ce au descoperit:

„Ne bucurăm foarte mult că am avut ocazia să vedem istoria familiei Czell fizic, în Brașov. Ne bucurăm enorm de mult să vedem ce au făcut băieții (frații Toth) aici – și la nivel de producție, dar și la nivel de Brauhaus -, este o experiență extrem de plăcută. Ne vom întoarce”, spun băieții lui Martin Czell.

Urmașii familiei Czell au vizitat Brașovul, clădirile care au fost deținute de familie, Biserica Neagră – unde tatăl lui Martin Czell a fost botezat, Castelul Bran, Poiana Brașov, practic au beneficiat de un tur complet de recunoaștere a rădăcinilor familiei.

În timpul vizitei la Brașov, Martin Czell a inițiat și semnat o „Declarație de recunoaștere și susținere a brandului Czell”

DECLARAȚIE DE RECUNOAȘTERE ȘI SUSȚINERE

Czell Brauhaus – Brașov

Subsemnatul, Martin Czell, descendent al familiei Czell, doresc să exprim aprecierea mea pentru inițiativa Czell Brauhaus din Brașov de a readuce în prezent numele și spiritul acestei tradiții.

Vizita mea la Brașov și experiența directă în cadrul acestui spațiu mi-au oferit convingerea că acest proiect este construit cu respect față de istorie și cu o abordare autentică.

Consider Czell Brauhaus o inițiativă valoroasă, care contribuie la reconectarea comunității locale cu o parte importantă a patrimoniului său.

Îmi exprim susținerea pentru această direcție și apreciez eforturile echipei de a construi un loc care îmbină tradiția cu prezentul.

Brașov, 2026

Semnătură,

Martin Czell

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *