-
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – FC Voluntari, sâmbătă, 21:30, DGS 1
- ”Ciucanii” au deschis scorul prin Eppel, minutul 5, dar ”Câinii” au revenit și au obținut victoria, după golurile reușite de Danny Armstrong, minutul 26, Dean Zandbergen, minutul 37 și Alberto Soro, minutul 45+1.
Florin Prunea, despre Dinamo: ”La echipa pe care o avem, ar fi derizoriu să sărbătorim o victorie cu Miercurea Ciuc. A fost un antrenament”
Evoluția echipei lui Nuno Campos (51 de ani) a fost una lăudată de toată lumea, dar Florin Prunea (58 de ani) a avertizat că cei de la Dinamo nu trebuie să facă prea mare tam-tam din acest succes.
Însă, Prunea a remarcat că alb-roșii se prezintă foarte bine în acest sezon, au ajuns să domine adversarii și au față pentru a se lupta la șefia clasamentului.
”Dacă am ajuns să sărbătorim, la echipa pe care o avem, o victorie cu Miercurea Ciuc… Pe bune… Derizoriu. Aseară a fost o transpirație, un antrenament.
Mie așa mi-a lăsat impresia, mai ales în repriza a doua. Au exersat câteva faze. E o diferență mare. Dinamo și-a definitivat lotul, de la portar și până la atacant, și cu semnele pe care le-a dat cu victoriile obținute cu Universitatea Craiova, Rapid, FCSB și U Cluj, arată că se poate bate pentru campionat”, a spus Prunea, la Digi Sport Matinal.
Torje, încântat de Dinamo: ”A arătat ca o echipă mare”
La rândul său, Gabriel Torje (36 de ani) a remarcat forța ofensivă a lui Dinamo, despre care crede că va face ”ravagii” sezonul acesta în SuperLiga. Torje a mai spus și că-i va fi greu lui Cîrjan să revină în primul 11, în condițiile în care nu se simte bine acolo unde a fost plasat de antrenor, iar evoluția lui Pinto, cu Csikszereda, a fost bună.
Cîrjan și-a ispășit etapa de suspendare, după ce a fost eliminat în derby-ul Dinamo – FCSB 2-1.
”Dinamo a arătat ca o echipă mare în acest meci, a fost net superioară și, cum zicea și Florin, repriza a doua a fost una în care părea că Dinamo joacă un meci de antrenament pe final de cantonament.
Îmi place noul atacant, Zandbergen. Este foarte bun, puternic și împreună cu Karamoko va forma un cuplu de atacanți care va pune probleme pentru orice apărare.
A lipsit Cîrjan, suspendat, și rămâne de văzut dacă-și va recâștiga postul din echipă, chiar dacă este căpitan, deoarece Pinto a jucat foarte bine, plus că el nu se simte bine ca mijlocaș stânga. Nu are libertate de mișcare.
Bellaarouch arată că nu e doar portar, poate să fie și pasator decisiv”, a spus și Torje.
VIDEO cu Florin Prunea și Gabi Torje despre Dinamo, după victoria cu Csikszereda
VIDEO Rezumat Csikszereda – Dinamo 1-3
Etichete: gabi torje , florin prunea , nuno campos , csikszereda – dinamo 1-3 video
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Anunțuri gratuite din Maramures


