Reprezentanţi ai armatelor Statelor Unite şi României au participat, miercuri, la o sesiune de consultări interinstituţionale în judeţul Harghita. Vizita a vizat consolidarea colaborării dintre autorităţile locale şi forţele armate, fiind finalizată cu propunerea de a crea un grup de lucru dedicat aspectelor sociale şi de securitate la nivel judeţean, conform informaţiilor furnizate de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba.
Grupul de experţi a inclus membri ai unităţii Civil Affairs din cadrul Armatei SUA şi militari din Batalionul 1 CIMIC al Armatei Române, sub coordonarea ofiţerului american Dominic Smith.
Discuţiile purtate la sediul instituţiei au vizat gestionarea comunicării militare şi impactul dezinformării asupra populaţiei locale. „În cadrul întâlnirii, Borboly Csaba, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita şi membru al Comitetului European al Regiunilor, a ridicat o serie de teme despre care se discută rar în cadre instituţionale: deficienţele umane ale comunicării militare, pierderea sentimentului de siguranţă în comunităţi, consecinţele locale ale dezinformării, precum şi situaţia nerezolvată de la Valea Uzului”, se precizează în comunicat.
Ca urmare a acestui dialog, partea americană a înaintat ideea structurării unei platforme de lucru judeţene. „În urma consultărilor, delegaţia americană a propus înfiinţarea unui grup de lucru social şi de securitate la nivelul judeţului Harghita, care ar avea ca scop consolidarea informării instituţionale şi a pregătirii comunitare. Delegaţia a subliniat că, la nivel naţional, doar din partea judeţului Harghita au întâlnit deschidere pentru un dialog de asemenea profunzime”, conform comunicatului de presă.
În cadrul evenimentului, Dominic Smith a oferit vicepreşedintelui CJ Harghita emblema unităţii pe care o conduce, gestul simbolizând deschiderea către un parteneriat pe termen lung. O nouă vizită a delegaţiei americane în regiune este planificată pentru luna decembrie a acestui an. (E.Ş.)
Comentarii:
Anunțuri gratuite din Maramures


