Vigilența și spiritul civic nu țin cont de programul de lucru. O dovedește gestul unui polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara care, deși se afla în timpul liber, a asigurat prinderea unei persoane care oferea spre vânzare o armă supusă autorizării. Totul s-a petrecut sâmbătă dimineața, într-un târg din municipiul Hunedoara.
Agentul principal de poliție Andrei Octavian Iovănescu, angajat în cadrul Serviciului Logistic, a remarcat activitatea suspectă și a sesizat imediat colegii de la dispecerat.
Pușcă de contrabandă în portbagajul mașinii
Ca urmare a apelului, care a fost înregistrat în data de 16 mai, în jurul orei 08:30, un echipaj de poliție s-a deplasat de urgență la fața locului. Oamenii legii au identificat o femeie în vârstă de 34 de ani, din județul Sibiu.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit arma în portbagajul autoturismului personal al femeii. Obiectul, o pușcă fără muniție, fusese achiziționat din străinătate și urma să fie comercializat ilegal pe piața din România.Femeia a declarat în fața anchetatorilor că nu a avut cunoștință despre obligațiile legale. Aceasta a susținut că nu a știut că deținerea unei astfel de arme este supusă regimului autorizării, motiv pentru care nu a declarat obiectul în momentul în care a trecut prin punctele vamale.
S-a deschis dosar penal pentru contrabandă calificată
Cazul a fost preluat de specialiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Este vorba despre o armă neletală cu aer comprimat, marca Diana, model 25D, calibru 4,5 mm. Aceasta este prevăzută cu o țeavă metalică și are patul confecționat din lemn.
Arma a fost ridicată de autorități pentru continuarea cercetărilor. Polițiștii au întocmit inițial un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Ulterior, pe parcursul audierilor și din cauza modului în care arma a intrat în țară, anchetatorii au extins cercetările și sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă calificată.
FOTO: IPJ Hunedoara
Anunțuri gratuite din Maramures


