FCSB va deschide vineri, de la ora 20:30, etapa a 7-a din play-out-ul SuperLigii, pe terenul celor de la Csikszereda. Pentru această deplasare, cuplul de antrenori Lucian Stoica – Alin Stoica a luat o decizie surprinzătoare în privința lotului. Potrivit Fanatik, mijlocașul Ofri Arad nu a făcut deplasarea la Miercurea Ciuc, deși nu se confruntă cu probleme medicale. Jucătorul israelian în vârstă de 27 de ani, sosit liber de contract în ianuarie de la Kairat Almaty, a adunat doar 4 prezențe în tricoul campioanei en-titre.
Târnovanu, scos dintre buturi pentru a doua oară la rând
În ceea ce privește postul de portar, titular va fi tânărul Matei Popa (19 ani). Este al doilea meci consecutiv în care goalkeeper-ul primește încredere din partea băncii tehnice, după ce a apărat și în victoria cu Petrolul Ploiești, scor 3-1.
Astfel, Ștefan Târnovanu își pierde din nou locul în echipa de start, după plecarea lui Mirel Rădoi. Ultima apariție a internaționalului român, evaluat la 3,8 milioane de euro și cu un contract valabil până în vara lui 2028, a fost în succesul cu Farul Constanța (3-2), meci în care a fost vinovat la ambele reușite ale adversarilor.
Fostul jucător Marian Aliuță a analizat mutările din tabăra roș-albaștrilor, punctând că portarul Matei Popa are de gestionat o presiune foarte mare în poarta campioanei.
„Târnovanu nu prea e pe placul patronului. Nu prea a fost apreciat. Nici când apăra. La prima greșeală îi dădea mereu în cap. Din punctul meu de vedere e o presiune mare pe portar, mai ales că e tânăr, cum e Popa. E un portar bun, încă nu are forță, experiență. Sezonul viitor se va bate iar la campionat și va fi presiune. Vei juca cu Dinamo, cu Rapid, cu Craiova, cu CFR Cluj. Ce se întâmplă dacă greșește? O să îl vedem criticat? Ai nevoie de un portar cu experiență”, a spus Aliuță, adăugând că noul statut al lui Târnovanu îi poate afecta cota de piață: „Nu poți spune că nu a avut momente foarte bune și a scos echipa. Vezi că îți poate distruge cariera… Dacă nu joci, poți să fii tanc. Cine îl mai ia pe el undeva? Să câștige și clubul 2-3 milioane?”.
Anunțuri gratuite din Maramures


