Printre acestea se numără: creșterea numărului de paznici și măsuri de supraveghere și control; creșterea numărului de consilieri psihologici școlari și pregătirea profesorilor, dar și înăsprirea regimului sancționator pentru actele de violență care au loc în spațiul școlar, atât împotriva elevilor, cât și asupra cadrelor didactice.

În urma incidentelor grave din ultimele zile, premierul Luca Niculescu a convocat Grupul de lucru pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, la care au participat vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne Marian Neacșu, ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, ministrul delegat pentru Învățământ Preuniversitar, Sorin Ionescu, ministrul Justiției, Radu Marinescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

„Cei aproape 3 milioane de elevi care învață zilnic în aproape 6000 de unități școlare din România trebuie să aibă protecția necesară din partea autorităților. Am stabilit, astăzi, un set de măsuri urgente ca răspuns la gravitatea evenimentelor din această perioadă. Asigur părinții, elevii și cadrele didactice că toate instituțiile responsabile le sunt alături pentru a face față acestui fenomen care a luat amploare”, a afirmat prim-ministrul Luca Niculescu.

La nivel guvernamental, au fost decise următoarele:

– Întărirea pazei la intrare și în incinta școlilor, prin creșterea numărului de paznici și măsuri de supraveghere și control;

CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ ANUNȚ Pas înapoi. Fără case impozitate la valoarea de piață. “Reformele nu au sens dacă îi împovărează pe românii cu venituri mici și medii!” – PSD

– Operaționalizarea unui mecanism de reacție rapidă format din reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii și Protecției Sociale și alte instituții responsabile;

– Creșterea numărului de consilieri psihologici școlari și pregătirea cadrelor didactice pentru identificarea din timp a riscurilor privind violența și radicalizarea copiilor din școli;

– Revizuirea și întărirea planurilor de pază a unităților de învățământ;

– Înăsprirea regimului sancționator pentru actele de violență care au loc în spațiul școlar, atât împotriva elevilor, cât și asupra cadrelor didactice;

– Modificări legislative privind deținerea/introducerea de obiecte interzise în unitățile de învățământ;

CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

– Demararea unei campanii media pentru prevenirea și descurajarea actelor de violență în școli.

Din dispoziția Prim-ministrului, Grupul de lucru va fi coordonat de ministrul Educației și Cercetării, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc întâlnirea cu reprezentanții profesorilor, elevilor și părinților, pentru revizuirea urgentă a Planului Național de Prevenire și Combatere a Violenței în Școli.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *