O pacientă care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din Zalău în urma unei căzături transmite un mesaj de apreciere pentru echipa medicală care a tratat-o, evidențiind profesionalismul, empatia și promptitudinea personalului. Într-o perioadă în care experiențele negative din sistemul medical sunt frecvent aduse în atenția publicului, o pacientă a ales să împărtășească o experiență pozitivă trăită la UPU Zalău.
Potrivit relatării acesteia, marți, 3 noiembrie, a ajuns la unitatea medicală în urma unei căzături, acuzând dureri foarte mari la nivelul cotului mâinii stângi. Diagnosticul a fost de luxație. Pacienta povestește că, încă de la intrare, a fost întâmpinată cu amabilitate de doi paznici, iar după un timp relativ scurt de așteptare a fost preluată de echipa medicală.
„Am întâlnit o echipă medicală de nota 10 plus, oameni tineri, empatici, adevărați profesioniști”, a transmis aceasta.
În mesajul său, pacienta le-a mulțumit în mod special medicului ortoped Nagy Ciprian, medicului anestezist și asistentelor medicale pentru modul în care a fost tratată și pentru grija acordată.
Relatarea se încheie cu un mesaj de recunoștință adresat întregului personal al unității medicale: „Cu astfel de OAMENI putem să spunem că normalitatea există. Mii de mulțumiri!”
Mesajul pacientei reprezintă o apreciere publică a profesionalismului și implicării personalului medical și subliniază importanța empatiei și a respectului față de pacienți în actul medical
Anunțuri gratuite din Maramures


