Un bărbat de 36 de ani, din Deva, a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru furt calificat, după mai multe sesizări privind furturi din autoturisme.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Hunedoara, în 2 octombrie, în jurul orei 23:00, polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au observat, pe strada Nicolae Grigorescu, un bărbat care coborâse dintr-un autoturism parcat.

Polițiștii l-au legitimat și au stabilit că este vorba despre un bărbat de 36 de ani, din Deva. Acesta ar fi pătruns în autoturism pentru a căuta țigări.

În aceeași seară, polițiștii fuseseră sesizați cu privire la mai multe furturi din autoturisme. Din primele cercetări a rezultat că, în jurul orei 20:30, bărbatul ar fi pătruns fără consimțământ în două autoturisme parcate pe strada Brâncuși, de unde ar fi sustras 10 lei și un pachet de țigări.

Ulterior, dintr-un alt autoturism, parcat pe strada Bălata, ar fi sustras o sumă de bani.

Un alt caz a fost sesizat în 4 octombrie, prin 112. Un bărbat de 30 de ani, din Deva, a reclamat că o persoană necunoscută i-ar fi sustras aproximativ 200 de lei din autoturismul parcat pe strada Tudor Vladimirescu.

Potrivit polițiștilor, autoturismul avea portierele închise, însă nu era asigurat. În urma cercetărilor, polițiștii au identificat același bărbat de 36 de ani, despre care verificările au indicat că ar mai fi fost implicat în fapte similare.

Cercetările au fost continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Biroului Ordine Publică. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru furt calificat.

Polițiștii le recomandă șoferilor să își asigure autoturismele, chiar și atunci când le lasă pentru perioade scurte, și să verifice manual dacă portierele și geamurile sunt închise și asigurate. De asemenea, recomandă ca banii, telefoanele sau alte bunuri de valoare să nu fie lăsate la vedere în mașină.

În cazul în care sunt observate persoane suspecte în apropierea autoturismelor, polițiștii recomandă sesizarea imediată a autorităților prin 112.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *