– Advertisement –

Pe DJ 154, la ieșirea din Domnești spre Bistrița, șoferii circulă de aproape doi ani pe un drum început și lăsat neterminat. O porțiune de 400 de metri, din zona rezervației naturale Râpa cu Păpuși, așteaptă autorizarea unei modificări de proiect. Consiliul Județean Bistrița-Năsăud spune că speră să toarne stratul de binder până la finalul anului.

„Imediat sunt doi ani de când e lăsat așa. Ne facem praf mașinile!”, spun șoferii care circulă pe DJ 154, între trecerea la nivel cu calea ferată de la ieșirea din Domnești și Râpa cu Păpuși. Nemulțumirile lor apar periodic pe rețelele sociale.

 

„Imediat sunt doi ani de când e lăsat drumul așa. Au început lucrarea și au lăsat-o așa. Au lăsat neterminate trotuare, au turnat doar un strat de asfalt, la care tot lucrează… Noi nu circulăm zilnic pe acolo, dar din iulie și până acum, dezastru s-a făcut mașina. Am schimbat bucșe, garnituri, suspensii. Și totuși, se aude pe video cât de tare sună. Intenționat am filmat noaptea, deoarece atunci se văd cel mai bine gropile… Nu se poate așa ceva!”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro A.D.A., unul dintre șoferi.

Contract semnat în 2023, lucrări „de zor” în primăvară

Contractul de reabilitare a DJ 154, pe traseul DN 17 – Sărata – Mărișelu – Șieu – Șieuț – Monor – limită cu județul Mureș, a fost semnat în octombrie 2023. Investiția este de 26,5 milioane de euro, pentru 35 de kilometri de drum, iar durata lucrărilor prevăzută în contract este de 38 de luni.

S-a semnat contractul pentru modernizarea DJ 154 Sărata – Mărișelu – Șieu – Șieuț – Monor – limită cu județul Mureș

În martie, pe acest tronson se lucra „de zor”.

ȘIEUȚ – Modernizarea DJ 154 continuă: 4,2 km de șanțuri și rigole din beton și trotuare pentru siguranța pietonilor

400 de metri, blocați de un aviz

Întrebați în ce stadiu e proiectul, reprezentanții CJ BN au răspuns că drumul „se află în procedură de autorizare a unor lucrări”.

Primarul comunei Mărișelu, Horea Călin Petruț, a cărui comună se află pe traseul DJ 154, explică de unde a pornit blocajul:

„… o porțiune de 400 de m. Acolo au fost niște neînțelegeri pentru că acolo e rezervația naturală «Râpa cu Păpuși». Și e vorba de un aviz. Am înțeles că a fost prevăzut un dig de sprijin pentru respectiva zonă, să nu alunece drumul, să nu apară alte probleme în timp. Ei, construind respectivul zid și neavând aviz de la cei cu rezervația, lățimea drumului județean nu ar mai fi fost încadrată în standard. Asta a necesitat o modificare de proiect, modificare care a trebuit să treacă prin toate etapele de avizare. Am înțeles că totul e făcut, documentele fiind acum în curs de autorizare la arhitecta-șefă a Consiliului Județean. Noi sperăm să nu intrăm așa cu drumul în iarnă!”, a declarat primarul pentru Bistrițeanul.ro.

CJ BN: „Sperăm până la finalul anului să ajungem la strat de binder”

Consiliul Județean promite lucrări până la sfârșitul anului.

„La DJ 154 suntem acuma într-o procedură de reautorizare a unor lucrări suplimentare în zona Râpei cu Păpuși, acolo unde e sit Natura 2000. Suntem în discuție acuma cu constructorul, cu proiectantul și cât de repede sperăm să-i dăm drumul. Noi sperăm până la finalul anului să putem ajunge la strat de binder și acolo”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Ciprian Oprea-Ceclan, director executiv al Direcției investiții și drumuri județene din cadrul CJ BN.

Binderul este stratul de legătură al asfaltului, cel peste care se toarnă ulterior stratul final, de uzură. Asta înseamnă că, dacă termenul anunțat de CJ BN este respectat, porțiunea va avea până la iarnă o suprafață asfaltată, dar nu va fi încă finalizată.

Oficialul susține că vremea nu ar împiedica lucrările: „Acuma, ziua, e cu plus. E peste plus 5 grade Celsius, deci nu e problemă!”

 

 

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *