De ce șomează de peste un an cârtițele la metroul Cluj-Napoca

Data la care „cârtițele” pentru metroul din Cluj vor intra efectiv în subteran rămâne necunoscută. Viceprimarul Dan Tarcea a declarat, în ședința Consiliului Local din 9 iunie, că nu poate avansa un termen clar, deoarece încă se lucrează la proiectarea primelor 6 stații. 

„Se lucrează încă la partea de proiectare. Se lucrează la 6 stații la proiectare. Sunt în diverse faze proiectele și obținerea avizelor pentru fiecare stație în parte. Repet, trebuie să avem toate aceste stații cu proiectarea finalizată pentru a putea să intre cârtițele. În acest moment mă feresc să estimez orice dată”, a declarat viceprimarul, care a recunoscut că municipalitatea nu este mulțumită de ritmul de lucru la proiect, potrivit zcj.ro.

„Nu sunt mulțumit de ritmul pe care îl avem astăzi la metrou. Din toate discuțiile pe care le-am avut cu supervizorii, cu constructorii, am solicitat evident și un termen și am solicitat să ne dea și măsurile de recuperare a tuturor întârzierilor. Aceste întârzieri nu sunt din culpa Primăriei, pentru că Primăria a pus la dispoziție tot ce a avut la dispoziție, dar desigur că nu poți recepționa anumite aspecte dacă nu sunt îndeplinite toate condițiile legal solicitate. La un astfel de proiect situațiile neprevăzute apar în fiecare zi”, a punctat Tarcea.

Cele două utilaje TBM (n.red. cârtițele) sunt sosite pe șantierul din Cluj-Napoca încă de la finele anului 2024. Proiectul este realizat de asocierea condusă de compania turcă Gülermak.

Citește La stația Otopeni, Metrorex a plătit o treime din lucrări, dar Gulermak nu a mișcat o lopată

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *