Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Daniel Pancu este extrem de aproape de a deveni noul antrenor al Rapidului, însă CFR Cluj încearcă să îi blocheze drumul spre formația de sub Podul Grant. Ardelenii încearcă să amâne cât mai mult despărțirea de tehnicianul de 48 de ani, astfel încât giuleștenii să își piardă răbdarea și să caute alt om pentru preluarea băncii tehnice.
Daniel Pancu a anunțat că nu vrea să mai continue la CFR Cluj zilele trecute, iar tehnicianul chiar a intrat într-un conflict aprins cu membrii din conducerea clubului, Neluțu Varga și Iuliu Mureșan. Ulterior, au apărut din ce în ce mai multe informații legate de venirea lui “Pancone” la Rapid, zvonuri confirmate ulterior de ambele tabere, Victor Angelescu declarând inclusiv că mutarea e 99% rezolvată.
Daniel Pancu, blocat la CFR Cluj! De ce clubul nu îl lasă să plece
Cu toate acestea, CFR Cluj încearcă să îi pună “bețe în roate” lui Daniel Pancu și să facă tot posibilul ca antrenor să nu mai ajungă la Rapid. Potrivit fanatik.ro, ardelenii își doresc să întârzie plata primei de calificare în cupele europene de 50.000 de euro pe care tehnicianul o avea de încasat.
Deși Pancu nu ține să mai primească banii respectivi, ținând cont că oricum s-ar fi îndreptat către club înapoi ca fiind clauza de reziliere, CFR nu vrea să îl lase pe antrenor să plece până nu îi va achita bonusul în cauză. În plus, “feroviarii” susțin că ar putea să îi vireze în cont banii fostului atacant abia lunile viitoare.
CFR Cluj mizează pe faptul că odată cu întârzierea ruperii contractului cu Pancu, Rapid își va pierde răbdarea și va căuta alt antrenor, ținând cont că în România perioada între sfârșitul sezonului și reunirea loturilor este oricum destul de mică.
Anunțuri gratuite din Maramures


