Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca a subliniat importanța dialogului constant dintre administrația publică, mediul de afaceri și universități, în cadrul conferinței Gândul „Portret România – Cluj-Napoca”, evidențiind rolul antreprenorilor în dezvoltarea economică și socială a comunității.

La finalul conferinței „Portret România – Cluj-Napoca”, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Ștefan Tarcea, a apreciat inițiativa organizării unor astfel de întâlniri, pe care le consideră esențiale pentru consolidarea relației dintre autoritățile locale și mediul economic.

Potrivit viceprimarului, aceste întâlniri oferă oportunitatea unui schimb de experiență benefic pentru toate părțile implicate și contribuie la o mai bună înțelegere a nevoilor comunității.

Politici publice pentru dezvoltarea afacerilor

Dan Tarcea a subliniat că administrația locală are responsabilitatea de a crea cadrul necesar pentru dezvoltarea mediului de afaceri și pentru susținerea investițiilor.

„Avem în fiecare moment de învățat unii de la ceilalți, iar astfel de întâlniri nu fac altceva decât să ne aducă mult mai aproape, să ne înțelegem unii pe ceilalți și, până la urmă, noi, cei care suntem în autoritatea publică, să putem crea acele politici care să facă mediul de afaceri să fie cât mai bine dezvoltat”, a afirmat viceprimarul.

El a evidențiat că prosperitatea economică reprezintă fundamentul oricărei politici sociale și al dezvoltării unei comunități.

„Nu poți să împarți ceva dacă nu produci, nu putem să împărțim sărăcia”, a punctat Tarcea.

Prosperitatea trebuie să se întoarcă în comunitate

Viceprimarul Clujului a arătat că succesul comunității depinde de existența unor companii puternice și a unor antreprenori care contribuie activ la dezvoltarea societății.

„Avem nevoie de oameni de afaceri puternici, avem nevoie de oameni de afaceri care au acumulat prosperitate, astfel încât ei să întoarcă o parte din ceea ce au câștigat înapoi societății din care provin”, a declarat acesta.

În contextul provocărilor economice și sociale actuale, Dan Tarcea consideră că dialogul dintre administrație, mediul privat și mediul academic reprezintă una dintre soluțiile necesare pentru identificarea celor mai bune direcții de dezvoltare.

„Cred că astfel de întâlniri sunt exact ceea ce trebuie pentru momentele complicate, dificile în care ne aflăm astăzi”, a concluzionat viceprimarul municipiului Cluj-Napoca.

Partenerii conferinței Gândul Portret România – Cluj-Napoca au fost E-Infra, Banca Transilvania, RetuRO și Electrica.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

GÂNDUL.RO aduce la Cluj-Napoca evenimentul „PORTRET ROMÂNIA” – lideri din business, administrație și inovare discută viitorul economic al regiunii

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *