În Jibou, două cupole uriașe de sticlă se
înalță deasupra orașului, vizibile de la mari distanțe. Construcțiile adăpostesc
plante exotice și rare și sunt de peste jumătate de secol repere ale uneia dintre
cele mai spectaculoase grădini botanice din România.
Grădina botanică din Jibou. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Jibou, unul dintre cele mai liniștite orașe din nord-estul României, păstrează una dintre cele mai spectaculoase grădini botanice, amenajată pe fostul domeniu al familiei nobiliare Wesselényi. Cele două cupole de sticlă ale sale, construite la sfârșitul anilor ’60, au devenit un reper al orașului din Sălaj, vizibil de la mari distanțe.
Grădina înființată acum șase decenii
Grădina Botanică „Vasile Fati” se întinde pe zeci de hectare și adăpostește sere cu plante exotice, colecții de cactuși, palmieri și nuferi, un acvariu, țarcuri cu animale, o grădină japoneză, și zone verzi tematice.
Grădina a fost fondată în 1968 de profesorul Vasile Fati (1932 – 2007), pasionat de științele naturii. Acesta a amenajat-o în primii ani pe locul vechiului parc nobiliar, împreună cu elevii școlilor din localitate, iar treptat a devenit un spațiu educativ pentru tineri și pentru oaspeții locului. În primii ani de la înființarea sa, Vasile Fati a adus aici zeci de soiuri de trandafiri, sute de specii ornamentale și plante exotice, iar serele au fost ocupate de agave, eucalipți, dafini, măslini, portocali, lămâi, plante carnivore și cactuși mexicani.
„Am avut norocul că în Jibou exista un parc vechi, cel mai vechi parc de agrement din Transilvania, amenajat la 1781. A fost mai greu la început. Acum, când se văd rezultatele, totul pare simplu. Scopul nostru a fost să facem din noua grădină botanică o a doua școală pentru elevii din oraș. Am vrut să imprimăm grădinii, așadar, un caracter didactic, deosebind-o în felul acesta de surorile ei din Cluj, București sau Iași. Se pare că am reușit. Grădina botanică din Jibou, pe lângă sere, are și răsadnițe, și parcele «sub cerul liber», cu pomi fructiferi, cu viță de vie și straturi de legume. Aici este de lucru pentru elevi în fiecare anotimp al anului”, declara Vasile Fati, în 1972.
Profesorul arăta că, pentru elevii din Jibou, grădina devenise și un loc al muncii.
„Elevii noștri făceau de mult practică productivă, în sere sau în grădină, în orele de științe naturale. Mulți dintre ei însă au venit în contact, tot aici, și cu unele meserii adiacente: zidărie, lăcătușerie etc., când s-au construit serele”, mai spunea fondatorul grădinii botanice.
Cu timpul, grădina a fost organizată pe mai multe sectoare, fiecare dedicat unor colecții sau utilități diferite: sere, zone de cercetare și microproducție, complex acvaristic, parc zoo, voliere, grădină japoneză și rozariu. Unii localnici o trec însă adesea cu vederea.
„Nu am mai fost în grădina botanică de vreo zece ani, când fiica mea era copil”, își amintește o localnică.
Pentru turiști, cele mai interesante locuri rămân cele două cupole cu plante exotice, acvariul, grădina japoneză și aleile vechiului parc nobiliar, conturate în jurul castelului Wesselényi.
Orașul de pe valea Someșului, cu o istorie de peste opt secole
Mai puțin de 10.000 de oameni locuiesc în Jibou, unul dintre micile orașe din nord-vestul României, aflat în vecinătatea municipiului Zalău. Așezarea are origini vechi, fiind traversată în Antichitate de un drum roman care lega castrul de la Tihău de cel de la Porolissum, aflat la circa 20 de kilometri.
Jiboul a fost atestat la începutul secolului al XIII-lea, sub numele de Chybur, și a început să se dezvolte în perioada medievală. Un rol important în evoluția localității l-a avut familia nobiliară Wesselényi, care a construit aici un prim castel în anul 1584.
„Capitala Maramureșului” dă uitării trecutul industrial. Cum se reinventează Baia Mare, orașul fostelor uzine, ocolit de autostrăzi
„Construcția actualului castel în stil baroc, unul dintre cele mai frumoase din Transilvania, a început în anul 1778 și a durat mai bine de 30 de ani. Cel mai de seamă reprezentant al acestei familii a fost contele Wesselényi Miklós Jr., care a trăit între 1796-1850. A luptat pentru eliberarea iobagilor, fiind considerat liderul opoziției nobiliare maghiare reformatoare, care lupta împotriva conservatorismului monarhiei de Habsburg”, notau Iosif Daróczi și Gheorghe Coste în istoricul orașului.
Nod feroviar între Dej, Baia Mare și Zalău
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Jiboul a devenit nod feroviar, odată cu inaugurarea căii ferate Dej–Jibou–Zalău, în anul 1890, urmată, în 1899, de tronsonul Jibou–Baia Mare. Vechea gară, depoul și celelalte instalații CFR au făcut din localitate unul dintre cele mai importante centre feroviare de pe cursul mijlociu al Someșului. Gara de epocă, Liniile simple, neelectrificate, care traversează orașul, amintesc și astăzi de această perioadă.
1/20
Orașul Jibou Foto Daniel Guță ADEVĂRUL 41 jpg Foto: Daniel Guță ADEVĂRUL / Daniel Guță. ADEVĂRUL
La începutul secolului XX, conform recensământului din 1910, realizat în perioada în care Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, Jiboul avea 3.047 de locuitori, dintre care 2.481 erau maghiari și 532 români. Tot atunci, localitatea avea și o comunitate importantă de religie mozaică, de 485 de persoane. În perioada interbelică, structura populației s-a schimbat treptat, iar românii au devenit majoritari. Un deceniu mai târziu, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, aproape toate familiile de evrei din localitate au fost deportate. Jibou a primit oficial statutul de oraș în anul 1968.
În deceniile comunismului, orașul și-a extins industria, prin fabrici de confecții și de prelucrare a inului, o întreprindere forestieră și activități feroviare. După 1968, când avea peste 7.500 de locuitori, Jiboul a continuat să crească, iar la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90 a ajuns la aproape 12.000 de locuitori.
1/13
Orașul Jibou Foto Daniel Guță ADEVĂRUL 103 jpg Foto: Daniel Guță ADEVĂRUL / Daniel Guță. ADEVĂRUL
Comunitatea maghiară din Jibou s-a redus treptat, ajungând la 10-15 la sută din populație. Totuși, orășelul de pe Valea Someșului a păstrat clădiri și monumente care amintesc de trecutul său multicultural și de influențele maghiare și central-europene. Cel mai reprezentativ monument din Jibou a rămas castelul Wesselényi, părăsit de mai multe decenii și lăsat să se degradeze în ultimii ani, în care a fost disputat de statul român și moștenitorii familiei nobiliare.
Orașul îi omagiază pe Gelu și pe Wesselényi Miklós Jr.
Comunitatea reformată a ridicat în fața bisericii sale din Jibou o statuie a contelui Wesselényi Miklós Jr., în timp ce, după 1990, autoritățile locale au amplasat, la câțiva metri de ea, un ansamblu monumental dedicat voievodului Gelu și oștenilor săi. Pe monument este înscris mesajul: „Voievodului Gelu și oștenilor săi căzuți în urmă cu aproximativ 1.000 de ani în luptele duse împotriva cuceritorilor, apărându-și neamul și vatra străbună”.
Zalăul, scos din izolare de Autostrada Transilvania. Zeci de kilometri de autostradă și un tunel gigant îl apropie de Cluj și Oradea
1/14
Orașul Jibou Foto Daniel Guță ADEVĂRUL 02 jpg Foto: Daniel Guță
În ultimii ani, la fel ca multe orașe mici din România, Jiboul a rămas cufundat în liniștea adusă de depopulare și de îmbătrânirea populației. Centrul său este tranzitat de șoferii care circulă între Cluj-Napoca și Baia Mare, pe Autostrada Transilvania, unde nodul rutier Românași (Poarta Sălajului) se află la aproximativ 20 de kilometri.
Centura ocolitoare a Jiboului, finalizată în 2016, a scos o parte din traficul greu din localitate și a redus numărul șoferilor care ajung în oraș. În anii următori, Jiboul ar urma să fie legat mai rapid de rețeaua de autostrăzi prin drumul expres Jibou–Românași, proiectat ca legătură spre Autostrada Transilvania, dar și prin viitorul drum de mare viteză de pe Valea Someșului, pe traseul Dej–Jibou–Baia Mare–Halmeu.
Anunțuri gratuite din Maramures