-
WTA Roma: Sorana Cîrstea – Coco Gauff, joi, 16:00, DGS 2
-
La Liga: Real Madrid – Oviedo, joi, 22:30, DGS 1
Universitatea Cluj a pierdut în ultimul act al Cupei României, iar ardelenii sunt concentrați acum pe câștigarea campionatului. Contracandidata este tot Universitatea Craiova, cu două etape înainte de finalul sezonului.
Emil Boc i-a urat succes Universității Craiova în Europa League: “Și nouă, de ce nu, în Champions League”
Prezent la Sibiu, Emil Boc a transmis un mesaj la finalul duelului. Primarul orașului Cluj-Napoca a recunoscut că a trăit cu mari emoții duelul de aseară, însă le-a transmis elevilor lui Cristiano Bergodi că nu trebuie să clacheze și să profite de situația din campionat.
În final, Emil Boc le-a transmis celor de la Universitatea Craiova mult succes în Europa League, făcând referire că oltenii vor încheia pe locul 2 în SuperLiga.
“Au depus efort, au luptat extraordinar, asta este până la urmă. Felicit Universitatea Craiova, au câștigat Cupa României, bravo lor, dar să știe că îi așteaptă un infern în Bănie duminică. Am pierdut o bătălie, dar nu și războiul. Până la urmă asta este frumusețea fotbalului. Ne bucurăm că ne putem bucura de fotbal, de asemenea meciuri de calitate.
Le spun băieților de la Universitatea că suntem mândri de ei. Suntem alături de ei și la bine, și la greu. În seara asta mi-a plăcut Universitatea Cluj. Loteria penalty-urilor face diferența într-un sens sau în altul. Dar mergem mai departe, am pierdut o bătălie, dar nu și războiul.
(n.r. Cum a trăit loviturile de departajare) Să văd inima cum e la un EKG. La intensitate maximă, așa cum cred că au trăit toți suporterii Universității Cluj. Ne-am bucurat la fiecare penalty marcat, ne-am întristat la fiecare primit. Capul sus, asta face parte din sport. A fost un duel studențesc, și în teren, și în tribune.
Felicit ambele galerii, mulți clujeni veniți aici. Îi felicit și pe cei de la Craiova, au avut și ei o coregrafie excepțională. A fost un plus pentru fotbalul românesc ce s-a întâmplat în seara asta la Sibiu. Felicitări din nou Universității Craiova. Succes în Europa League și nouă, de ce nu, în Champions League”, a spus Emil Boc, potrivit Fanatik.
U Cluj este la un punct în spatele Universității Craiova în SuperLiga. Dacă înving în Bănie, ardelenii devin favoriți la titlu și vor fi la mâna lor. Echipa lui Cristiano Bergodi va juca în ultima etapă acasă, cu Dinamo, în timp ce oltenii merg la Rapid.
Meciul Universitatea Craiova – U Cluj se joacă duminică, de la ora 20:30, și va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 1, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații DIGI România aflați pe teritoriul țării.
Alexandru Chipciu, gata să își ia revanșa la Craiova
La flash-interviul de după meci, primul care s-a prezentat din partea ardelenilor a fost Alex Chipciu. Veteranul de 36 de ani a spus următoarele:
“E dureros, dar prin câte momente dureroase am trecut prin viața și cariera mea, sunt hârjonit de atâtea momente grele. Cred că-i a treia sau a patra finală pierdută, mă refer la cupe. Dar ideea e că, la modul în care am pierdut-o, n-ai ce să zici.
Au fost două echipe bune. Nu a fost un spectacol al ocaziilor, a fost un meci echilibrat. Am mai jucat cu ei, tot la egalitate am terminat.
N-am ce să zic decât felicitări pentru colegi, pentru dăruire, astea-s momentele în viață și nu avem ce face. Vedem și la case mai mari, Simeone într-o săptămână a pierdut tot.
Suporterii au fost fabuloși, nu vreau să-i discreditez pe olteni, dar cred că ai noștri au fost mai gălăgioși. Le mulțumim, dar asta-i viața, n-avem ce face, mergem mai departe.
A fost ciudat, pentru că dacă luai Cupa, nici nu știai dacă să te bucuri, pentru că trebuia să o iei de la capăt și să începi recuperarea.
Cred că a fost o propagandă bună pentru fotbalul românesc. Mergem în Bănie, ăsta e mesajul meu. Mergem cu încredere acolo. Câteodată, discursurile mi se par forțate, să vorbești mereu”.
”U” Cluj – Universitatea Craiova 0-0 (5-6 d.l.d.). Oltenii au câștigat Cupa României
Etichete: cupa romaniei , universitatea craiova , universitatea cluj , emil boc , mesaj emil boc
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Anunțuri gratuite din Maramures


