CSM CSU Oradea continuă cu schimbările la nivel de manangement și de staff tehnic, după înfrângerea din finala LNBM, în dauna celor de la U-BT Cluj-Napoca.
După retragerea temporară a lui Cristian Achim și numirea lui Miiko Riipinen în funcția de antrenor principal, bihorenii au luat decizia să completeze staff-ul tehnic cu Ciprian Enache.
Chiar dacă are doar 33 de ani, Enache are o experiență importantă laa nivelul LNBM. A activat în calitate de antrenor secund la SCM U Craiova, în perioada 2020-2022.
După aceea a devenit principal la Steaua București, alături de care a obținut promovarea în primul eșalon, după un parcurs fără înfrângere la nivelul Ligii 1, cu un bilanț de 29 victorii din tot atâtea partide disputate în sezonul 2023-2024. Enache a continuat activitatea de antrenor principal al roș-albaștrilor și în sezonul 2024-2025.
Enache a început sezonul trecut ca antrenor secund al lui Arturo Alvares, la CS Vâlcea 1924. După demiterea antrenorului spaniol, Ciprian a devenit antrenor principal interimar, funcție pe care a deținut-o în perioada decembri 2025 – aprilie 2026. După aceea a revenit ca antrenor secund la vâlceni.
Titus Nicoară, în echipa managerială a lui CSM CSU Oradea
După ce a decis să se retragă din cariera de baschet la vârsta de 38 de ani, Titus Nicoară își începe cariera managerială în orașul natal, la CSM CSU Oradea. Titus a fost crescut în baschetul juvenil bihorean, a jucat în trei rânduri pentru Oradea (2003-2007, 2013-2014, 2016-2017) și va ocupa funcția de team manager al CSM CSU Oradea.
Potrivit site-ului oficial al clubului, Titus Nicoară se va ocupa de activitatea de zi cu zi a echipei de seniori și a componenților acesteia.
Kris Richard rămâne
În ceea ce privește jucătorii, după confirmarea plecării căpitanului Bobe Nicolescu la U-BT Cluj-Napoca și transferul lui George Blaj-Voinescu, Oradea a anunțat prelungirea înțelegerii cu Kris Richard pentru al 9-lea sezon în culorile „Leilor Roșii”.
În stagiunea recent încheiată, Richard a devenit primul jucător din istorie cu peste 1.000 de puncte marcate în FIBA Europe Cup. De altfel, Kris a avut medii de 16 puncte, 4,3 recuperări și 3,8 pase decisive. Asta în timp ce în LNBM a avut medii de 13,3 puncte, 4 recuperări și 4,2 pase decisive pe întâlnire.
Așadar, dacă Oradea a schimbat la nivel de leadership, rămâne de văzut ce schimbări vor avea loc la nivel de jucători.
Anunțuri gratuite din Maramures


