CSM Bucureşti a învins-o pe CSM Târgu Mureş cu scorul de 42-26 (22-13), marţi seara, în Sala Apollo din Capitală, într-un meci din etapa a patra a Ligii Naţionale de handbal feminin.

CSM București – CSM Târgu Mureș 42-26

Vicecampioana s-a impus fără emoţii în acest meci, în care a menajat o serie de jucătoare.

Cele mai bune marcatoare ale ”tigroaicelor” au fost Maria Alexandra Voicu, Perenille Brandenborg, Anne Mette Hansen, cu câte 6 goluri, Crina Pintea, 5 goluri.

De la nou-promovată s-au remarcat portarul Jessica Romina Vargas Ferreira (16 intervenţii), Sara Ana-Maria Truşcă şi Regina Lino Marcos, câte 5 goluri.

Clasamentul din Liga Florilor

CSM Bucureşti e lider, cu 8 puncte (4 jocuri), urmată de HC Dunărea Brăila, 6 puncte (3 jocuri), SCM Râmnicu Vâlcea, 4 p (2 j), CS Gloria Bistriţa, 4 p (2 j), CS Rapid Bucureşti, 4 p (3 j), SCM Universitatea Craiova, 4 p (3 j), CS Minaur Baia Mare, 4 p (3 j), etc. Agerpres

Victorie clară pentru CSM și în Champions League, cu Buducnost Podgorica

CSM Bucureşti a învins echipa muntenegreană OTP Group Buducnost Podgorica fără drept de apel, cu 36-26 (17-13), sâmbătă, în Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din Capitală, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Vicecampioana României a reuşit a doua victorie consecutivă în competiţie, după ce în prima etapă a învins-o pe Krim Ljubljana (37-29), în deplasare.

”Tigroaicele” au condus de la un capăt la altul în meciul cu Buducnost.

Rusoaicele Daria Dmitrieva şi Valeria Maslova au fost cele mai bune jucătoare ale gazdelor, cu câte 10 goluri fiecare. Au mai înscris Emma Cecilie Uhrskov Friis 4, Tyra Axner 3, Alexandra Szoke 3, Tatjana Brnovic 2, Anne Mette Hansen 2, Csenge Kuczora 1, Crina Pintea 1.

CSM Bucureşti va juca în etapa a treia în deplasare cu BV Borussia Dortmund, pe 19 septembrie.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *