CS Gloria Bistrița se află în fața meciului din etapa a 8-a a sezonului regular de Liga 2, contra celor de la Steaua. Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 11:00, formația din Bistrița va merge pe terenul bucureștenilor, care se află pe ultima poziție în campionat.

Gazdele întâlnirii vin după șapte meciuri în care au adunat doar 2 puncte, în timp ce trupa lui Nicolae Grigore a adunat 12 puncte, în urma a patru victorii și trei înfrângeri.

CS Gloria Bistrița merge pe terenul Stelei în etapa 8 din Liga 2

Referitor la etapele precedente disputate de CS Gloria Bistrița în Liga 2, a câștigat la limită partida cu CSM Olimpia Satu Mare, din runda a 5-a, care i-a adus al treilea succes în acest campionat. Formația pregătită de Nicolae Grigore s-a impus cu 1-0, iar antrenorul chiar a fost mulțumit de cele trei puncte, remarcând evoluția solidă a grupării din Satu Mare.

Apoi, formația din Bistrița Năsăud a învins și CSL Ștefăneștii de Jos, în etapa a 6-a, scor 2-1, în deplasare. A venit, în weekendul trecut, înfrângerea cu SC Popești Leordeni, scor 2-3, iar în runda a 8-a CS Gloria Bistrița va merge, așadar, pe terenul Stelei.

Înaintea deplasării în Ghencea, Nicolae Grigore a recunoscut că atmosfera la echipă a fost ușor destabilizată în urma înfrângerii cu ilfovenii, dar că acum are speranțe că jucătorii săi pot face un meci bun contra Stelei și că pot scoate un rezultat pozitiv.

Nicolae Grigore a prefațat Steaua – CS Gloria Bistrița

Chiar dacă echipa lui Daniel Oprița are prestațiile pe care le are, Nicolae Grigore este convins că duelul va fi unul foarte complicat. Din acest motiv, cere concentrare maximă.

Venim după o înfrângere acasă, un eșec care, recunoaștem, ne-a durut foarte tare. A creat o oarecare tensiune în rândul jucătorilor și în interiorul staffului nostru, fiind o înfrângere venită pe neașteptate. Însă, din punctul meu de vedere, nu este nimic pierdut. Este doar un meci pierdut, din păcate, pe teren propriu. Repet, ne-a durut, dar trebuie să privim înainte.

Am analizat suficient cu băieții, am discutat și știm exact unde am greșit, ce s-a făcut bine și ce s-a făcut rău. Privim cu încredere spre meciul următor. Sunt convins că ne putem întoarce cu puncte și vom recupera ceea ce am risipit acasă.

Va fi un joc important, contra unei echipe bune, cu jucători de calitate. Ne-am pregătit temeinic în această săptămână, am încredere deplină în băieți și știu că vom lăsa totul pe teren, luptând până în ultimul minut.

Steaua nu are un lot atât de slab pe cât arată poziția lor din clasament. Au trecut printr-o perioadă dificilă, au pierdut puncte, au reziliat contracte și au adus mulți jucători noi, inclusiv pe ultima sută de metri din perioada de mercato.

Steaua a avut întotdeauna jucători de valoare. I-am urmărit la ultimele două jocuri: au calitate individuală, mizând foarte mult pe acea filieră spaniolă. Totuși, cel mai important este ca noi să fim capacitați și conectați la planul tactic.

Când băieții au fost puternici mental și pregătiți de luptă pentru fiecare minge, am învins indiferent de adversarul din față”, a spus Nicolae Grigore la conferința de presă.

Bistrițenii au câștigat duelul direct din sezonul trecut

În sezonul 2025-2026 de Liga 2, Steaua și CS Gloria Bistrița s-au întâlnit doar în întrecerea regulară, la 13 decembrie 2025, în Ghencea, când trupa lui Nicolae Grigore s-a impus la limită, scor 2-1.

În cazul unui nou succes acum, CS Gloria Bistrița poate ajunge, dacă va beneficia și de anumite rezultate din alte meciuri ale etapei, în rândul celor mai bune șase echipe din Liga 2.

Conferința de presă organizată de CS Gloria Bistrița premergător deplasării în Ghencea:

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *