Croșetatul REVINE la modă! Hai în gașca de gagici „old school”! Prima șezătoare e la Muzeu: vineri, ora 17.30! – ZIAR DE BISTRIȚA
Cosmin Botezat
aprilie 15, 2026
262 Views
Adina Pop are o super-idee pentru comunitatea locală: înființează o gașcă de fete pentru corșetat și tricotat! Prima șezătoare are loc la Muzeul Județean, vineri 17 aprilie, ora 17.30.
” Dragi prietene!
Cu bucurie în suflet, vă invităm să pășim împreună într-o lume plină de fire colorate și povești țesute cu drag!
Vineri, de la ora 17:30, în incinta muzeului, va avea loc prima noastră întâlnire de șezătoare a comunității de croșetat și tricotat. Este momentul perfect să ne cunoaștem, să împărtășim idei și să ne lăsăm inspirați de magia creativității.
Șezătoare pentru toată LUMEA: începătoare și avansate, deopotrivă!
Indiferent dacă sunteți o veterana în ale croșetatului sau abia acum descoperiți această pasiune, sunteți cu toții bineveniți! Această întâlnire este deschisă tuturor celor care doresc să se alăture acestei comunități vibrante și să devină parte din povestea noastră în continuă desfășurare.
Haideți să ne adunăm, să ne bucurăm de fiecare punct și fiecare ață, pentru că împreună putem crea nu doar lucruri frumoase, ci și amintiri de neuitat!
Vă așteptăm cu brațele deschise și multe zâmbete!” – a transmis Adina Pop, organizatoarea evenimentului și inițiatoarea acestui concept pe Bistrița.