Antrenorul Universității Cluj, Cristiano Bergodi, a prefațat duelul cu marea rivală din Gruia, CFR Cluj, programat astăzi, 8 octombrie, de la ora 20:30, în cadrul meciului restant din etapa a 4-a a Superligii.

În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei, Bergodi a anunțat obiectivul echipei noastre pentru acest derby și a făcut o scurtă descriere a adversarului. Acesta a amintit și rolul important al omologului său de pe banca feroviarilor.

„Obiectivul este să luăm puncte, încercăm să câștigăm acest meci, pentru că este o restanță și deci o șansă în plus față de celelalte echipe. Ar fi super dacă am reuși să obținem trei puncte, acesta este obiectivul. Un punct nu este o problemă când echipa arată că vrea să câștige și la sfârșit se întâmplă să fie o remiză. Acceptăm, acesta este fotbalul, dar nu mergem acolo cu gândul să facem un egal, pentru că, dacă gândești așa, pierzi 100%.

CFR are o echipă bună, de când a venit Șumudică s-a redresat. Se vede după cum joacă și este aproape de noi în ceea ce privește statisticile, golurile marcate și cele primite. Ei au 15-14, iar noi 14-13, sunt o echipă care stau acolo, aproape de play-off și va fi un meci deschis oricărui rezultat. Nu mă gândesc deloc la ce se spune, că sunt 6-7 jucători care sunt bolnavi.

Au în față jucători foarte buni care joacă meci de meci: Cordea, Drazic, care mie îmi place, Biliboc, chiar dacă poate juca Șfaiț, pentru că Biliboc a jucat ieri. Este o echipă bună și la mijlocul terenului și pe faza de apărare. În ultimul timp, au ales să joace cu trei fundași, apoi trec în 5-4-1. Vedem cum se va desfășura meciul, dar, repet, de când a venit Șumudică, echipa s-a schimbat complet.

Șumudică este un foarte bun motivator și cred că îi va face pe jucători să conștientizeze că e un meci important pentru ei, cum e și pentru noi. Meciul cu FCSB (1-0 pentru CFR-n.n.) este un punct de reper. CFR era văzută victimă sigură, dar, din contră, a jucat bine și a câștigat. Jucăm și la ei și atunci au un mic avantaj în Gruia, însă vom avea și noi suporterii lângă noi, ceea ce e foarte important. Se simt emoțiile și suntem pregătiți, pentru că va fi un război acest meci”, a spus Bergodi.

„U„ Cluj, cu moralul ridicat în Gruia

Duelul din Gruia din această seară vine după o pauză competițională de două săptămâni și jumătate, în care italianul susține că a adus și aspecte pozitive, dar și unele mai puțin favorabile.

„După două victorii la rând, ne-am ridicat moralul și am urcat și în clasament, care e cel mai important lucru. Am ajuns pe loc de play-off, suntem acolo și trebuie să urcăm cât mai sus. Avem un moral bun, în aceste două săptămâni și jumătate ne-am antrenat foarte bine, însă nu știi cum vei arăta pentru că e prima dată în România când te oprește trei săptămâni. Vedem cine a lucrat mai bine și cine e mai proaspăt, dar eu zic că acest meci ne va da ritm și pentru următorul, chiar dacă acesta este cel mai important, pentru că este un derby.

Avem și noi mici probleme, pentru că sunt jucători care vor veni azi, cum sunt Lefter și Jovo, după aceste patru meciuri. Trebuie să iau decizia cea mai bună pentru echipă. Trebuie să fiu inspirat, pentru că după avem și meci cu Rapid, la patru zile distanță și vom vedea cum vom gestiona, cine va juca în primul 11, deoarece avem, repet, această problemă cu jucătorii care vin târziu, în ultima zi dinaintea jocului”, a mai declarat tehnicianul.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *