Cristiano Bergodi (62 de ani) a acuzat din plin remiza cu FC Argeș, scor 2-2, și i s-a făcut rău la finalul duelului de pe „Cluj Arena”.

Antrenorul italian nu s-a simțit în stare să vină la flash-interviu și l-a trimis pe secundul său, Eugen Cebotaru.

Lui Cristiano Bergodi i s-a făcut rău după U Cluj – FC Argeș: „De aici vine această supărare”

Tehnicianul peninsular nu s-a simțit deloc bine după remiza de pe teren propriu cu FC Argeș, 2-2, rezultat ce vine după eșecul de acum câteva zile cu Rapid, tot acasă, scor 3-4.

Bergodi nu a putut fi prezent la flash-interviul de după meci și l-a trimis în locul său pe secundul eugen Cebotaru.

„Vreau să transmit scuze că Cristiano Bergodi nu este prezent la interviu, chiar nu se simte bine. Se simte puțin așa mai rău. Evident, s-a acumulat puțină tristețe pentru că le-a transmis băieților că un alt rezultat decât victoria ar fi un eșec.

De aici vine această supărare, chiar ne-am dorit azi. Am avut șansa să urcăm în clasament, dorința a fost mare, dar rezultatul este dezamăgitor pentru noi”, a declarat Cebotaru, la DigiSport.

FOTO: SPORT PICTURES

Presiunea și-a spus cuvântul. „Diferența este mare între ele și restul echipelor”

Secundul lui Bergodi este de părere că presiunea rezultatului și-a pus amprenta pe evoluțiile jucătorilor ardeleni în ultimele două meciuri.

Antrenorul crede că diferența de puncte între Dinamo, Rapid și Craiova, primele trei clasate, și plutonul urmăritor, din care face parte și U Cluj, este deja foarte mare, aproape insurmontabilă în momentul de față.

Sunt probleme. Am avut o primă repriză bună, iar apoi au intervenit accidentările. Asta cred că a influențat, dar nu suntem asigurați și așa este în fotbal, din păcate.

E devreme să spunem clar acum unde este problema. Trebuie să fim atenți la unele momente, poate și intensitatea meciurilor, au jucat aceeași jucători, nu prea am avut schimbări.

Dacă te uiți la clasament și faci o comparație la punctaj, este o diferență. Noi am întâlnit aceste adversare. În meciul cu Rapid am pierdut chiar dacă l-am dominat.

Dacă te uiți în clasament, s-au desprins și poți să spui că diferența este mare între ele și restul echipelor. Trebuie să ne revenim mental, fizic, ne așteaptă o echipă foarte bună, puternică, Corvinul”, a încheiat secundul pentru sursa citată.

În urma acestui rezultat, „U” Cluj este abia pe locul 5 în clasamentul SuperLigii, cu 19 puncte acumulate în 12 runde, la zece puncte în urma liderului Dinamo.

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *