Procurorii și polițiștii au făcut miercuri trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și Șaru Dornei, județul Suceava, într-o anchetă care vizează patru persoane, între care se află și fostul preot.

Potrivit comunicatului DIICOT, în perioada martie 2025 – martie 2026, cele patru persoane ar fi procurat, deținut, stocat și distribuit, prin servicii de mesagerie online și pagini de socializare, videoclipuri în care apar minori cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani, în ipostaze sexuale explicite.

“Astăzi,  23 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș,  au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București, municipiului Cluj Napoca și localității Șaru Dornei, județul Suceava, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că,  în intervalul cuprins între luna martie 2025 și luna martie 2026, 4 făptuitori, dintre care unul aflat sub măsura arestului preventiv în altă cauză, au procurat, deținut, stocat și distribuit, prin intermediul unor servicii de mesagerie online și a unor pagini de socializare, videoclipuri care înfățișează minori, cu vârste între 4 și 16 ani, în ipostaze sexuale explicite.  Audierile au loc la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș. Acțiunea este realizată cu sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, Grupării Mobile de Jandarmi Cluj Napoca și Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis DIICOT.

Articolul continuă după reclamă

Arest preventiv într-o altă cauză

Pomohaci se află deja în arest preventiv într-o altă cauză.

Fostul preot a mai fost reținut în luna iunie, într-un alt dosar penal, în care este cercetat pentru viol asupra unui minor și agresiune sexuală. La acel moment au fost efectuate percheziții la locuințe din Târgu Mureș.

Fostul preot este acuzat şi de trafic de droguri. Totul după ce în casa lui s-au găsit stupefiante.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *