Peste 300 de cazuri de hepatită A au fost înregistrate, în ultimele trei luni, la Spitalul de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase din Braşov, numărul mare de pacienţi cu această boală punând presiune pe capacitatea de internare a instituţiei medicale.
Managerul spitalului, dr. Dan Moraru, a precizat, vineri, că din cauza lipsei de paturi, un număr de 3 – 4 cazuri care s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov au fost redirecţionate spre alte unităţi medicale, cele din Făgăraş, Rupea şi Sfântu Gheorghe.
Cea mai semnificativă creştere a numărului de copii care s-au prezentat cu hepatita A la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov s-a înregistrat în luna septembrie, când numărul pacienţilor s-a dublat faţă de luna anterioară – 79 de cazuri comparativ cu 34 în august.
De altfel, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Braşov au semnalat, la finalul lunii septembrie, existenţa mai multor focare de hepatita A în special în comunităţile defavorizate din localităţi precum Săcele, Tărlungeni, Zizin, Arini, Apaţa şi Prejmer.
Hepatita acută virală A, cunoscută şi ca ‘boala mâinilor murdare’ este o maladie infecţioasă care se transmite frecvent prin mâini murdare, prin consumarea alimentelor şi băuturilor contaminate sau prin contact direct cu alte persoane infectate.
Anunțuri gratuite din Maramures


