Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna a prezentat bilanțul activității desfășurate în prima jumătate a acestui an. Conform datelor oficiale, la nivelul județului au fost sesizate puțin peste 2.000 de infracțiuni, înregistrându-se o creștere de 1,9% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Din totalul infracțiunilor sesizate, faptele contra persoanei au reprezentat o pondere de 34%, în timp ce infracțiunile contra patrimoniului au avut o pondere de 32%. Deși infracțiunile contra persoanei au marcat o scădere de aproximativ 22%, polițiștii semnalează o tendință ascendentă la categoriile care vizează patrimoniul și buna-credință a cetățenilor.
Analiza statistică arată o creștere semnificativă a cazurilor de înșelăciune. Polițiștii au înregistrat 123 de astfel de fapte, numărul fiind cu aproximativ 28% mai mare comparativ cu primul semestru al anului precedent. De asemenea, furturile din locuințe au înregistrat un trend crescător, fiind raportate 62 de fapte, față de 37 înregistrate în perioada similară din anul anterior. Reprezentanții IPJ Covasna menționează că „în majoritatea situațiilor prejudiciile au fost reduse”, adăugând că „în mai multe cazuri cu prejudicii considerabile, polițiștii din cadrul inspectoratului au reușit identificarea autorilor față de care au fost dispuse măsuri”.
În ceea ce privește infracțiunile din sfera marii violențe, IPJ Covasna precizează că în primele șase luni nu a fost înregistrată nicio infracțiune de omor. Au fost raportate două tentative de omor și șase tâlhării, poliția subliniind că „în toate aceste cazuri cercetările au condus la identificarea rapidă a făptuitorilor față de care s-au dispus măsuri legale”.
Pe parcursul primelor șase luni, polițiștii au intervenit la 4.045 de evenimente, dintre care aproximativ 3.000 au fost sesizate prin numărul unic de urgență 112. Pentru menținerea siguranței publice, au fost desfășurate 369 de acțiuni cu efective mărite, 15 razii și peste 270 de participări la măsuri de ordine cu ocazia unor manifestații publice.
Reprezentanții inspectoratului precizează că „activitățile operative și cele de prevenire vor fi intensificate, cu accent pe informarea cetățenilor și reducerea oportunităților de comitere a acestor fapte”.
Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate
Anunțuri gratuite din Maramures


