Universitatea Craiova şi-a consolidat fotoliul de lider în campionatul României, competiţie pe care o domină de o bună perioadă de timp în acest sezon.
Craiova, anunţ clar: ”Nu mă interesează”
Universitatea Craiova a învins-o pe Unirea Slobozia, în deplasare, scor 3-0, în etapa a 28-a din Superliga României.
Prin această victorie, oltenii au luat un avans de patru puncte în vârful clasamentului, iar Sorin Cârţu a anunţat clar că obiectul echipei este chiar eventul.
Preşedintele de onoare al grupării din Bănie a fost întrebat şi despre rivalele cu care se va lupta în play-off, dar a subliniat că acest aspect este mai puţin important pentru el, cât şi pentru club.
”Să vedem cum este play-off-ul. Mai sunt meciurile astea. CFR e o echipă bună, mai ales la modul cum a mers şi a recuperat toata distanţa de când a venit Pancu.
Chiar arată bine CFR. Va fi un play-off cu multă luptă şi cu multe echipe care se gândesc să atace campionatul.
Nu mă interesează cine intră, cine iese. Şi la nivel de club. E treaba lor. Ţi-am spus şi ideea mea, dar şi a clubului. Nu ne bucură, nu ne întristează (n.r. despre FCSB).
Noi avem obiectivul de a câştiga campionatul şi suntem preocupaţi de asta pentru orice partidă să tranşăm şi să ne apropiem cât mai mult.
Că ar fi FCSB, că e U Cluj, că e CFR, Dinamo, Rapid, cu toate în meciurile contra lor am dominat partidele. Că nu întotdeauna s-a terminat cu rezultatul dorit de noi, a fost nedrept. Şi mă refer şi cu Rapid, şi cu Dinamo a fost scandalul acela”, a declarat Cârţu, potrivit Prima Sport.
Afla mai multe despre: craiova, sorin cartu, superliga
Anunțuri gratuite din Maramures


