Corvinul Hunedoara ne dovedește că „omul sfințește locul“, inclusiv la o echipă de fotbal. Ce reușește antrenorul Florin Maxim (45 de ani), la această formație, e impresionant, de-a dreptul!

Cât timp Corvinul a fost în liga a doua, Maxim a cucerit Cupa României, în sezonul 2023-2024. Iar acum, după promovarea obținută la capătul stagiunii precedente, echipa lui Maxim face față cu brio pe prima scenă a fotbalului românesc. După primele 12 etape, Corvinul ocupă locul 8, cu 16 puncte, și se uită de sus la formații mai bine cotate, precum CFR Cluj, UTA, FC Argeș sau Oțelul Galați.

În acest context, trupa pregătită de Florin Maxim e în fața unei oportunități importante, cu ocazia meciului din această seară cu Universitatea Cluj.

În cazul unei victorii, în partida de la Petroșani, unde își joacă meciurile de pe teren propriu, Corvinul va acumula 19 puncte. Cu acest total, gruparea hunedoreană ar intra în zona de play-off, unde poate rămâne, în funcție de rezultatele din această rundă. Ar fi o mare lovitură pentru o nou-promovată!

De partea cealaltă, Universitatea Cluj țintește ieșirea din impasul în care se află, în momentul de față. Echipa lui Bergodi a legat două meciuri fără victorie, după 3-4 cu Rapid și 2-2 cu FC Argeș, ambele partide pe teren propriu. Mai mult decât atât, un rezultat pozitiv, în această seară, ar pune distanță între „U“ și o rivală care îi amenință poziția de play-off.

De la ora 21:00, meciul Corvinul Hunedoara – Universitatea Cluj va fi oferit în format livetext de Sport.ro.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *