Publicitate
Sezonul 2025-2026 al Erste Liga s-a încheiat cu o înfrângere dureroasă pentru Corona Brașov. Formația de la poalele Tâmpei a pierdut finala campionatului în fața celor de la Hochei Club Gheorgheni, care s-au impus cu scorul general de 4-1 la meciuri.
Publicitate
Dramatism total în meciul decisiv
Meciul cu numărul 5, desfășurat pe gheața Patinoarului Olimpic din Brașov, a oferit un spectacol de o intensitate rară, dar cu un deznodământ nefast pentru gazde. Brașovenii au cedat cu scorul de 3-4, într-un final care a lăsat tribunele în macedu. Golul care a adus titlul harghitenilor a fost marcat de Brance Orban cu mai puțin de două secunde înainte de sunetul sirenei, spulberând speranțele Coronei de a trimite partida în prelungiri și de a prelungi seria finalei.
Recunoaștere individuală pentru David Levin
Deși echipa nu a reușit să își apere trofeul, performanțele individuale ale jucătorilor brașoveni nu au trecut neobservate. Atacantul Coronei, David Levin, a fost recompensat de oficialii Erste Liga cu titlul de cel mai bun atacant al sezonului, fiind unul dintre pilonii principali ai echipei pe tot parcursul competiției.
Alte premii individuale ale sezonului:
- Cel mai bun portar: Farkas Roland (Budapest Akademia)
- Cel mai bun fundaș: Szabo Bence (Budapest Akademia)
- MVP-ul finalei: Tamas Sarpatki (Hochei Club Gheorgheni)
Hochei Club Gheorgheni devine astfel noua campioană a Erste Liga, după o finală în care a demonstrat mai multă pragmatism, în timp ce Corona Brașov încheie stagiunea cu medaliile de argint, după un parcurs de apreciat în faza play-off-ului.
Anunțuri gratuite din Maramures


