Primăria Târgu Mureș a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care se propune reconstituirea Consiliului Comunitar Consultativ, structura care are rolul de a sprijini familiile aflate în dificultate și de a preveni separarea copiilor de părinții lor. Mandatul noului consiliu ar urma să acopere perioada 2026-2028.
Structura funcționează deja din 2021, iar acum urmează o nouă etapă, impusă de modificările legislative aduse de Legea nr. 156/2023 privind prevenirea separării copilului de familie.
Ce face, de fapt, acest consiliu
Consiliul Comunitar Consultativ nu are puteri de autoritate publică și nu poate impune obligații cetățenilor, însă rolul lui este unul esențial la nivel local: identifică familiile aflate în risc de a-și pierde copiii din cauza sărăciei, lipsei de resurse sau a unor probleme grave din interiorul căminului, și propune soluții autorităților. Practic, este un fel de rețea de sprijin formată din oameni din diverse domenii, care colaborează pentru a preveni tragediile din familiile vulnerabile.
Printre atribuțiile consiliului se numără sprijinirea planurilor de servicii pentru copiii aflați în pericol de separare, propunerea unor beneficii sociale excepționale pentru familiile aflate în impas financiar, organizarea de campanii de informare, medierea conflictelor din familii și întocmirea unui raport anual pe care îl transmite Consiliului Local.
Cine sunt membrii propuși
Conform proiectului, consiliul ar urma să fie format din 12 persoane, cu un președinte și un secretar. Din structură fac parte reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, un consilier local (locul rămâne, deocamdată, neocupat în document), reprezentanți ai Poliției Municipiului Târgu Mureș și ai Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, un reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, un inspector al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, o reprezentantă a organizației „Salvați Copiii România”, filiala Mureș, doi psihologi de la Direcția de Sănătate Publică Mureș și un reprezentant al Poliției Locale Târgu Mureș.
Președintele consiliului este, potrivit legii, conducătorul serviciului public de asistență socială, funcție ocupată în prezent de directorul executiv al Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș. Lista completă:
- Moraru Andreia-Ligia
- Szőcs Zsuzsánna Anna
- Todoran Carmen Corina
- Negrea Flavius
- Pîncă Gabriela
- Sorlea Mihaela Luminița
- Fărcaș Emanuela Elena
- Neagoe Meda Pertonela
- Nițulescu Diana
- Creifelean Laura
- Blaga Petru
- Un consilier local care urmează să fie desemnat.
Indemnizație din bugetul local
Membrii consiliului nu lucrează gratuit. Potrivit proiectului, președintele și membrii au dreptul la o indemnizație de ședință echivalentă cu 1% din indemnizația primarului, sumă care se suportă din bugetul local, în limita fondurilor aprobate cu această destinație.
Cât de des se întâlnesc și cum funcționează
Structura se întrunește trimestrial, în ședințe ordinare, dar poate fi convocată și în regim de urgență, ori de câte ori situația o cere, la cererea președintelui, a primarului sau a oricărui membru. Ședințele sunt valabile dacă participă cel puțin jumătate dintre membri, iar deciziile se iau cu majoritatea celor prezenți. Mandatul fiecărui membru este de doi ani.
La întâlniri pot participa, fără drept de vot, și alți profesioniști care lucrează cu copii, consilieri locali sau reprezentanți ai altor instituții, în funcție de subiectele discutate.
Un plan de acțiune pentru trei ani
Odată cu reconstituirea consiliului, autoritățile locale au pregătit și un plan de dezvoltare a serviciilor de prevenire a separării copilului de familie pentru perioada 2026-2028. Printre obiectivele acestuia se numără reducerea abandonului școlar, prevenirea violenței domestice, combaterea consumului de alcool și droguri în rândul tinerilor și creșterea accesului la servicii medicale și sociale pentru familiile vulnerabile.
Planul prevede acțiuni concrete, precum echipe mobile de intervenție socială în zonele vulnerabile, campanii de prevenire a violenței domestice, servicii de consiliere psihologică pentru familiile aflate în risc și programe de combatere a absenteismului școlar. La aceste acțiuni vor colabora Direcția de Asistență Socială, Poliția, Inspectoratul Școlar Județean, Direcția de Sănătate Publică și mai multe organizații neguvernamentale.
Proiectul de hotărâre se află momentan în dezbatere publică, urmând ca varianta finală să fie supusă votului consilierilor locali din Târgu Mureș.
Anunțuri gratuite din Maramures


